Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism folosind un permis de conducere fals.
În data de 26.08.2019, în jurul orei 14.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul român C.V., în vârstă de 30 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Franţa.
La controlul specific, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere care avea însemnele autorităţilor din Marea Britanie.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul străin nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.
Poliţiştii de frontieră au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere eliberat de autorităţile române.
Cu privire la cele constatate, bărbatul în cauză a declarat că a obţinut permisul de conducere în urma unui curs susţinut în Marea Britanie. Menţionează că nu cunoştea limba engleză şi a apelat la un translator care l-a ajutat în susţinerea examenului și obţinerea permisului de conducere în schimbul sumei de 1000 de euro.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.