Prins de polițiștii de frontieră din Turnu cu permis de conducere fals

by Cristian Dobre

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu au depistat un cetăţean bulgar care conducea autoturismul folosind un permis de conducere fals.

  În data de 29.08.2019, ora 19.15în Punctul de Trecere a Frontierei Turnu –judeţul Arad, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, cetăţeanul bulgar Y.S., în vârstă de 32 de ani, conducând autoturismul marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria.

La controlul specific, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere eliberat de autorităţile din Bulgaria care nu indeplineste condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate persoana în cauză a declarat că a obținut permisul de conducere  contrafăcut de la o persoană necunoscută, în schimbul sumei de 700 Euro.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals și uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

 

 

Facebook Comments