Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un cetăţean moldovean, care încerca să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de documente de călătorie româneşti false.
La data de 13.06.2015, orele 19.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară un bărbat, pasager într-un autocar care circula pe relaţia România – Franţa, care s-a legitimat cu o cărte de identitate românească.
La controlul de frontieră, poliţiştii au sesizat că documentul persoanei în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals, motiv pentru care au demarat cercetările.
Astfel, s-a stabilit faptul că persoana în cauză este Nicolai V., în vârstă de 36 de ani, cetăţean din R. Moldova,, care a declarat că a recurs la aceasta metodă deoarece intenţiona să ajungă în Franţa. Totodată, bărbatul a mai declarat că a procurat documentul de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, contra sumei de 400 de euro.
Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.