Nu de putine ori specialistii ne-au avertizat asupra riscurilor la care ne supunem daca nu respectam principiile unei alimentatii sanatoase. Si mai grav este faptul ca 30% din toate tipurile de cancer sunt cauzate de regimul alimentar. Asadar, cea mai puternica arma a bolii care provoaca 8 milioane de decese in fiecare an, in lume, este ceea ce alegem sa mancam. Iata cateva reguli de baza care respecta principiile alimentatiei sanatoase si, in acelasi timp, tin cancerul departe.
Cel mai important este sa eviti factorii cu risc oncogen ridicat: preparatele din carne care au fost conservate cu nitrati sau nitriti; plantele la care s-au folosit ingrasaminte chimice sau insecticide; apa de retea (de la robinet) tratata cu clor; abuzul de sare si/sau zahar; abuzul de carne si grasimi; abuzul de alcool; aditivii alimentari (E-urile).
Dieta vegetariana este una dintre cele mai bune arme impotriva cancerului. Atat proteinele, cat si carbohidratii naturali, de origine vegetala, pot ajuta corpul sa lupte impotriva aparitiei sau dezvoltarii unei tumori. Mai mult, statisticile arata ca 70% dintre persoanele care consuma in mod regulat fructe si zarzavaturi prezinta o reducere semnificativa a riscului dezvoltarii oricarui tip de cancer, la un moment dat in viata.
Ar fi ideal sa consumi zilnic un fruct si cel putin un tip de cereale. Cerealele si fructele sunt alimentele de baza si, totodata, cele mai valoroase pentru oameni, inca din antichitate. Fructele trebuie consumate crude sau cat mai putin modificate prin coacere/fierbere si neaparat integral (coaja – acolo unde se poate, pulpa si suc), iar cerealele se consuma dupa un tratament termic usor (rumenire, putina fierbere/coacere, infuzie) sau alaturi de un aliment/lichid cald.
Consuma ori de cate ori ai ocazia leguminoase (fasole, mazare, soia, linte, naut, schinduf), insa tratate termic in mod traditional. Tratarea termica traditionala presupune: fierbere la maximum 100 grade Celsius pentru leguminacee, gratar cu sau fara aburi pentru peste si/sau pui si prepararea la cuptor pentru cartofi, paine, carne, etc. la 150-200 grade Celsius in functie de preparat.
Pentru a potoli senzatia de foame dintre mese, care ne impinge deseori „sa rontaim ceva”, este recomandat consumul de oleaginoase (nuci, nuci caju, nuci pecan, nuci macadamia, castane, alune, fistic, migdale, seminte de dovleac sau floarea soarelui).
Medicii au recomandat dintotdeauna consumul unui pahar de vin zilnic datorita continutului bogat in antioxidanti, flavonoide, aminoacizi, vitaminele A, B1, B2, PP si saruri minerale. Studiile medicale din ultimii ani si-au indreptat atentia mai ales pe fenolii din compozitia strugurilor, in special pe resveratrol. Acesta se gaseste in pielita si semintele boabelor de struguri si este considerat cel mai puternic antioxidant cunoscut pana acum, de 5 ori mai puternic decat betacarotenul, de 20 de ori mai puternic decat vitamina C si de 50 de ori mai puternic decat vitamina E. Lesne de inteles de ce vinul si/sau consumul de struguri hraneste, mineralizeaza si fortifiaza intreg organismul.
Daca stomacul iti permite, consuma zarzavaturi, fructe si condimente in stare cruda. Sucul de fructe si zarzavaturile sa fie proaspete, nu conservate, obtinute prin presare, nu prin taiere. Daca stomacul tau nu tolereaza cruditatile si/sau suferi de gastrita, diaree, afectiuni ale stomacului sau colonului, atunci poti consuma aceste alimente deshidratate. Procesul natural (nu chimic, fortat) de deshidratare presupune tratarea termica la maximum 50 grade Celsius, apoi lasarea la racire si uscare, astfel incat substantele hranitoare din acel aliment (lipide, glucide, vitamine, aminoacizi, enzime) sa ramane nealterate.
De asemenea, medicii internisti, hematologi, endocrinologi si nu numai, recomanda consumul de alimente loco-regionale. Mai exact, este vorba de faptul ca ne nastem cu nevoia de a consuma alimente din zona unde ne-am nascut. De exemplu, daca te-ai nascut intr-o zona de camp, organismul iti va cere mai mult cereale decat celui nascut la deal sau munte, asa cum celui de la deal sau munte ii va cere mai mult struguri sau fructe de padure.
Bea in fiecare dimineata, pe stomacul gol, 200-400 ml de apa plata de o calitate cat mai buna. Calitatea apei pe care o inghitim este vitala, iar apa de retea (tratata cu clor) ataca in timp organele si vasele de sange.
Tot ceea ce folosesti in bucatarie la prepararea mancarurilor trebuie sa modifice cat mai putin starea naturala (cu adevarat nutritiva) a alimentelor. Tehnicile gastronomice protective sunt folosirea vaselor de lut, yena sau inox, prepararea in abur, pe gratar sau la cuptor si respectarea temperaturilor in tratamentele termice. Tehnicile gastronomice agresive presupun folosirea cuptorului cu microunde si/sau a oalelor sub presiune, prajirea alimentelor, fierberea sau coacerea la temperaturi mai mari decat este indicat.
Concluzia? O dieta cu un continut ridicat de antioxidanti si fibre, echilibrata intre fructe si legume, cu un consum redus de sare, zahar si grasimi si alcool, este cu adevarat o dieta sanatoasa si care te tine departe de cancer. Tu pe care dintre regulile de alimentatie sanatoasa le respecti deja sau ti-ai dori sa le poti respecta?
Sursa: sanatate.bzi.ro