Pentru că altfel ar fi fost chiar finalul fericit al unei povești frumoase, primul tren electric cumpărat de România în ultimii 40 de ani s-a defectat chiar în timpul probelor… Autoritățile feroviare fac în prezent investigații pentru a afla motivele pentru care trenul electric adus din Polonia, la începutul lunii decembrie 2023, s-a defectat la primele probe, transmite Radio România Actualități.
Directorul Autorității de Reformă Feroviară, Ștefan Roșeanu, precizează că a fost vorba de un scurtcircuit la instalația de alimentare a motorului. ”Trenul nu a luat foc, însă este nevoie de înlocuirea întregii instalații de alimentare și aducerea uneia noi din Polonia”, spune Ștefan Roșeanu.
Este primul tren electric cumpărat de România în ultimii 40 de ani și prima garnitură nou achiziționată de țara noastră în ultimii 20 de ani. În total, au fost comandate 37 de rame de tren, într-un contract de 480 de milioane de euro.
Primul tren electric achiziționat de România în ultimii 40 de ani s-a defectat în timpul probelor
Facebook Comments