FCC UAV Arad dispută sâmbătă, ora 18, la Sala Polivalentă, primul meci ceva mai dificil din acest început de an, împotriva Olimpiei Brașov, duel contând pentru etapa a 14-a a Ligii Naționale de baschet feminin. Sub Tâmpa, galben-albastrele au avut probleme în tur, când s-au impus greu și abia pe final, cu 70-65, astfel că brașovencele pot fi considerate adversare periculoase dacă le subestimezi, dar cam atât. Prima șansă este clar de partea Aradului, care s-a mai întărit în iarnă, dar fără să joace încă la așteptările suporterilor. Cu Hadzovic accidentată, echipa lui Bulj va trebui să își ridice nivelul în fața unei formații pregătite de Dan Calancea, cu patru straniere în lot, americancele Anisha George și Cortez, sârboaica Pesovic și bosniaca Zubac. Brașovul este imprevizibilă și mai dispune și de alte jucătoare românce valoroase, capabile să joace un baschet bun, precum ex-arădeanca Armanu, Kilin, Nan, Plavitu sau Voica. Doar trei înfrângeri în 11 meciuri are Olimpia, chiar cu primele trei clasate, Sepsi, FCC UAV și CSM Constanța, astfel că se bate cu șanse bune pentru o prezență în careul de ași în acest sezon.
Achizițiile pot ieși din nou la rampă în fața propriilor suporteri
De partea cealaltă, achizițiile vicecampioanei en-titre s-au integrat bine în lot și chiar le-am remarcat în primele confruntări din 2023, însă în fața unor formații modeste. Greene, Pyka și Vaida au ocazia să le demonstreze din nou antrenorilor și oficialilor arădeni că nu s-au înșelat în privința lor. Runda a 14-a mai programează în acest weekend întâlnirile: CSM Alexandria – Univ.Cluj, Sirius Mureșul Târgu Mureș – CSM Constanța, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – Agronomia București și KSE Târgu Secuiesc – CSM Târgoviște. Rapid București stă în această etapă. În clasamentul superior din LNBF conduce Sepsi, 24 de puncte, urmată de FCC UAV, 23, CSM Constanța, 21, Rapid, 20, Olimpia Brașov, 19 și Târgu Secuiesc, 18. (foto: FCC UAV Arad, facebook)