PRIMUL PAS SPRE SEMIFINALE: UNIV.GOLDIS ICIM – TYMES TIMISOARA 72-59

by Sorin Haut

Baschetbalistele arădene au făcut în această seară un prim pas spre semifinalele campionatului. În primul meci din play-off, Univ.Goldiş ICIM a dispus de Tymes Timişoara, la capătul unui joc slab, în care oaspetele au oferit o replică destul de curajoasă. Venite după două turnee finale, în Liga Europei şi Cupa României, „galben-albastrele” şi-au asigurat o victorie liniştită, dar după o prestaţie mediocră, cu destule greşeli. Cu o Timişoara arţăgoasă, având în Pesovic principala marcatoare, Jose Araujo a fost nevoit să ţină în teren destul de mult timp jucătoarele de bază.

Simmons nu traversează cea mai bună perioadă a sezonului, dar în schimb majoritatea titularelor de drept şi-au făcut treaba, cu un plus pentru Engelman şi Plouffe, remarcate şi în ultimele meciuri. ICIM a început ezitant primul meci al sfertului de finală cu Timişoara şi după 10 minute diferenţa era minimă. Arădencele au fost însă în mână bună la trei puncte, reuşind 12 astfel de aruncări, astfel că la pauza mare tabela Polivalentei indica scorul de 36-29.

Scenariul s-a păstrat şi în partea a doua, cu probleme în apărare pentru ICIM, iar la finalul a 30 de minute scorul era neaşteptat de strâns, 55-48. Finalul a mai salvat ceva din prestaţia palidă a echipei arădene, care nici nu a forţat însă foarte mult, preferând să îşi conserve prima victorie. A doua şi implicit calificarea în semifinale ar trebui să se consemneze sâmbătă, la Timişoara, în meciul doi al „sfertului” dintre ICIM şi Tymes.

Formaţii şi marcatoare:

ICIM Arad: Engelman 15 (3×3), Plouffe 14, Samburska 13 (4×3), Brosovszky 12 (3×3), Milovanovic 9 (2×3), Broomfield 7, Simmons 2, Crăciun, Mercea Nagy.

Tymes Timişoara: Pesovic 22 (4×3), Karakasevic 16 (1×3), Maksimovic 9, Stoiedin 6, Dumitrache 6, Zidaru, Jovovic.

Foto: baschetarad.ro

 

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate