Primul film sonor grecesc, un film mut din 1930 însoţit de cântece şi considerat pierdut, a fost restaurat după descoperirea unei copii în Bretania (Franţa) şi va fi proiectat la Atena pe 15 februarie, relatează marţi AFP.
După descoperirea sa în 2016, copia filmului ‘Apaches of Athens’, produs de fraţii Gaziadis şi bazat pe o operetă greacă din 1921, a fost transferat la Cinemateca Franceză din Paris. Aceasta din urmă a informat Cinemateca Greacă care s-a angajat, sub egida regizorului greco-francez Costa-Gavras, să o restaureze, potrivit Operei Naţionale din Atena unde filmul restaurat va fi proiectat pentru prima dată pe 15 februarie.
‘Restaurarea acestui film este importantă atât din motive istorice, fiind vorba despre primul film sonor muzical grecesc, cât şi datorită descoperirii sale în Franţa, ceea ce deschide calea spre căutarea altor copii ale unor filme greceşti ce ar fi putut fi salvate în străinătate’, a declarat responsabila operaţiunii, Elektra Venaki, într-un comunicat.
Copia filmului a fost restaurată în format digital într-un laborator din Bologna (Italia), cu sprijinul Fundaţiei armatorului grec Stavros Niarchos.
Considerat ‘istoric’, acest film prezintă imagini rare ale Atenei din anii 1930 şi este ‘însoţit de o înregistrare sincronizată de muzică şi cântece’, potrivit organizatorilor.
‘În timpul proiecţiei cu uşile închise în iunie la Bologna, oficiali ai Cinematecii Franceze şi Greceşti şi cei ai laboratorului italian Immagine Ritrovata au fost impresionaţi de calitatea culturală a filmului’, se arată în comunicat.
Filmul surprinde momente din viaţa de zi cu zi din cartierele Atenei care, de atunci, au suferit schimbări importante.
Mai există doar un număr mic de copii ale unor filme greceşti din acea perioadă deoarece în timpul ocupaţiei naziste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi al ‘foametei din Atena’, ‘numeroase copii au fost vândute pentru a fi reutilizate’, a mai amintit Electra Venaki.
Sursa: agerpres.ro