Un cititor din Ineu ne-a transmis spre publicare o scrisoare cu privire la starea deplorabilă în care se află parcul central din Ineu, altă dată o mândrie a oraşului. Vă prezentăm mai jos, integral, scrisoarea primită de la cititorul nostru, precum şi câteva imagini elocvente cu parcul din Ineu.
„Parcul mare Ineu – moștenire prețioasă și dovadă de civilizație, azi pată imensă pe obrazul administrației publice, nepăsătoare și incapabilă. Ca și cum grădina Versailles ar fi mutată în Africa tribală.
Arbori de peste o sută de ani neglijați total. Arbori rupți, înclinați, uscați, care reprezintă un pericol pentru cetățeni, mai ales că se apropie zilele orașului, care vor fi organizate în această zonă. Lipsesc arbuștii sau un gard viu, terenul nu este nivelat, cu gazon, aşa cum există în orice parc. Doar pământ gol, buruieni, alei nefinalizate şi cămine fără capace. Arbori comuni dați drept rari sau importanți, specii rare nemenționate. DAR avem în mijloc scena de beton și fier învelită cu plastic obligatoriu galben, unde se pot organiza manifestările cu tentă electorală. CONCLUZIA: scena e tot ce contează, să putem să ne lăudăm și să aruncăm mulțimii un os „cultural“, iar parcul din jur și copacii care au străbătut secolul să ne ofere portul maiestuos al unui stejar centenar, sunt ZERO.
Probabil justificarea este că nu sunt bani. Mai importante au fost trotuarele, asfaltările etc. Astea aduc voturi. Dar parcul nu cerea betoane, construcții. Doar îngrijirea arborilor și ceva înlocuiri. Asfaltări și alei se pot face oricând, dar un platan, frasin sau stejar de o sută de ani în câte mandate de primar s-au făcut? Deci e o DATORIE faţă de cei dinainte care s-au îngrijit să aibă orașul parc, să se poată numi oraș, să avem şi noi grijă mai departe. Însă, probabil ca și colegul primar al municipiului care are ce are cu copacii și parcurile de-l încurcă, și la Ineu se face la fel. Poate ar fi bun terenul pentru un Kaufland, că la Arad i se face loc oriunde vor mușchii lor“, scrie cititorul nostru.