Zece firme care se află în topul datornicilor din judeţul Arad, la 31.04.2014, trebuie să plătească la bugetul de stat nu mai puţin de 22.347.246 milioane de lei noi (adică 223 de miliarde de lei vechi). În top găsim firme mai mult sau mai puţin cunoscute. Lista este deschisă de Regiomag Center (fostul Expo Market Jackson), care acumulează o datorie la bugetul de stat de nu mai puţin de 6.433.880 milioane lei (adică 64 de miliarde de lei vechi). Locul doi este ocupat de fabrica de seringi Sanevit 2003, cu o datorie de 5.491.067 lei (adică 54 de miliarde de lei vechi). Podiumul este încheiat de firma Wings Business World SRL, o firmă de construcţii, care a acumlat datorii la stat de 1.719.548 lei (adică 17 miliarde de lei vechi).
Pe locul patru este celebra, deja, firmă Aeris Facility Management SRL, implicată într-un dosar de evaziune fiscală instrumentat de DIICOT Arad. Firma cu pricina are o datorie de 1.548.849, adică 15 miliarde de lei vechi. Pe locul cinci, avem firma Clari’s Power SRL, cu o datorie de 1.530.509 lei, iar pe şase se regăseşte Trans Pavector SRL, cu o datorie de 1.503.506 lei. Locul şapte este ocupat de Imao Electricro Solutions SRL, cu o datorie de 1.278.092 lei, adică peste 12 miliarde de lei vechi. Pe locul opt regăsim firma By Letra Set SRL, specializată în producţie publicitară, cu datorii de 987.533 lei. Locul nouă aparţine unei cunoscute firme de transport din Arad, J&R Car SRL, care a acumulat o datorie de 935.354 lei la bugetul de stat. Top 10 datornici este încheiat de cunoscutul dezvoltator imobiliar arădean Imotrust SA, proprietarul parcului industrial UTA, care a acumulat datorii de 918.908 lei la 31.04.2014.
cosmin.mihuta@livearad.ro