Rezolvarea problemelor generate de „traficul greu sufocant” din Vladimirescu este o prioritate pentru primarul Mihai Mag. Într-o conferință de presă organizată la sediul PNL alături de președintele CJA Iustin Cionca, acesta a vorbit despre proiectele care vor rezolva o parte a problemelor de trafic dar și despre dezvoltarea unei comune cu populație în creștere.
„La Vladimirescu se nasc 300 – 350 de copii anual, avem un număr mare de case construite care înseamnă și un trafic mare spre Arad, toate acestea ne obligă să construim grădinițe, școli, să dezvoltăm infrastructura”, a spus primarul Mihai Mag.
Construcția centurii de sud va ajuta mult la decongestionarea traficului. Proiectul de reabilitare a căii ferate Arad – Timișoara – Caransebeș este o oportunitate, proiectul prevede construcția unui pasaj peste calea ferată spre Arad, inclusiv pentru liniile de tramvai și subtraversări pe sub calea ferată din Via Carmina și din Cartierul Europa, spre strada Șiriei din Arad.
„Suntem aproape 20 000 de locuitori, asta ne obligă să construim școli și grădinițe. Mulțumim Consiliului Județean pentru că anul acesta începem să construim o grădiniță cu program prelungit la Horia și o școală cu clasele I – IV, o investiție multianuală. Pentru noi, învățământul, grija pentru copii sunt primordiale”, a spus primarul.
Va fi reabilitată școala din Horia cu bani de la Guvern și din bugetul local și se lucrează la proiectul de reabilitare al celei mai mari școli din comună (clasele I – VIII, în valoare de 12 milioane de lei).
Au început lucrări de semaforizare în centrul localității, care creează un disconfort de aproximativ 6 luni, necesare pentru că erau mari probleme cu accidentele grave. O altă investiție este platforma pentru depunerea deșeurilor care rezolvă o problemă de salubrizare și civilizație. Primăria lucrează și la un proiect pentru panouri de fotovoltaice, extinderea iluminatului și sediile administrative au crescut cheltuielile administrației. Se lucrează la proiectul pentru canalizarea din Cicir și Mândruloc, în valoare de 38 de milioane de lei.
Prin programul Anghel Saligny au fost accesate sume pentru două proiecte mari, canalizarea de la Horia, în valoare de 10 milioane de lei și extinderea rețelelor de apă și canalizare din Micălaca spre zona de sud din Vladimirescu, de 1,1 milioane de euro. Investițiile private sunt stimulate de dezvoltarea infrastructurii: lângă șoseaua de centură este gândită o zonă industrială pentru firme și transportatori.