Primarul Ioan Malița: „În ultimii opt ani, la Felnac s-a muncit, iar rezultatele se văd la tot pasul“

by Adrian Pavel

În luna iunie se împlinesc 8 ani de când primarul Ioan Malița a fost ales pentru prima dată la conducerea administrației locale a comunei Felnac. Pentru că suntem aproape de finalul celui de-al doilea mandat, ne-am propus să facem un bilanț al activității administrației locale conduse de Ioan Malița, în perioada iunie 2016-mai 2024.

Pentru început, l-am rugat pe primarul Malița să facă o radiografie a celor două mandate, cu bune și cu mai puțin bune. „Când mi-ați spus că doriți să facem o retrospectivă a celor două mandate, am căutat în arhivă, pentru că 2016 pare atât de departe, încât și noi și cu atât mai mult cetățenii, am cam uitat de unde am plecat la drum. Nu știu dacă cineva își mai aduce aminte că am plecat în 2016 cu datorii de aproximativ un milion de lei (10 miliarde de lei vechi), în condițiile în care bugetul era undeva la vreo 4 milioane de lei (cam cât e astăzi reabilitarea căminului cultural). Nu știu dacă cineva își mai aduce aminte că am pornit de la ZERO proiecte pe fonduri europene sau guvernamentale. Nu știu dacă cineva își mai aduce aminte că majoritatea străzilor erau de pământ, la fel trotuarele, că școlile aveau nevoie urgentă de reparații, că nu aveam iluminat public peste tot. Sunt multe lucruri care s-au schimbat atât de mult în opt ani de zile, încât nu ne mai aducem aminte de unde am pornit, nici chiar noi, cei din administrația locală. Au fost opt ani de muncă, opt ani în care s-au realizat sau sunt în curs de realizare proiecte în valoare de zeci de milioane de euro, Felnacul a ajuns printre cele mai dezvoltate comune din județul Arad, campioană la atragerea de fonduri Europene și guvernamentale, nu degeaba ne dau exemplu și adversarii de la alte partide. Am pornit de la ZERO și astăzi avem în derulare proiecte importante pe fonduri europene sau guvernamentale și mă refer aici la gaz, canalizare, asfaltarea drumurilor din zona industrială, sala de sport, căminul cultural etc., iar altele sunt finalizate, cum ar fi asfaltarea străzilor, modernizarea iluminatului public, reabilitarea și modernizarea școlilor, capela din Felnac, reabilitarea primăriei, reabilitarea remizei, cadastrarea extravilanului (în curând se va finaliza și intravilanul). Sunt doar câteva exemple, care ne arată că în ultimii opt ani, la Felnac s-a muncit, iar rezultatele se văd la tot pasul“, spune primarul Ioan Malița.

Dar să-i dăm cuvântul primarului Malița, care ne va expune mai jos ce anume s-a realizat în ultimii opt ani, la nivel de comună.

Primul mandat 2016-2020

Pentru început, să ne aducem aminte de unde am plecat în 2016 și ce anume am propus atunci când am preluat mandatul. În 2016, programul nostru a conținut câteva obiective clare, care s-au bazat pe doleanțele cetățenilor: asfaltarea străzilor din comună, trotuare noi, construcția unei capele, lucrări la canalizarea menajeră, cetățenii să nu mai plătească racordarea la apă, reamenajarea satului Călugăreni, înființarea unei societăți a primăriei, reamenajarea zonei căminului cultural, amenajarea zonei gării, grijă pentru școli, biserică, sport, transparență totală în administrație. Dacă parcurgem lista de obiective, vom vedea că în mare parte ele au fost realizate, în acel mandat, altele în cel de-al doilea. În plus, pe parcurs au apărut și alte investiții noi, pentru că am avut oportunitatea accesării unor fonduri europene sau guvernamentale.

Asfaltarea străzilor, principalul obiectiv

Principalul obiectiv pentru mandatul 2016-2020 a fost asfaltarea tuturor străzilor din comună. Și ne-am ținut de cuvânt, chiar dacă la început unii spuneau că sunt promisiuni de campanie, că nu vom duce niciodată la bun sfârșit acest proiect. N-a fost ușor, dar ne-am luptat, alături de viceprimarul Brie, de consilieri, de angajații din primărie și l-am realizat. Am accesat un proiect prin Programul Național de Dezvoltare Locală, derulat de Ministerul Dezvoltării. Am reușit să obținem suma de 9,4 milioane de lei pentru acest proiect, iar în 2020 erau asfaltate toate străzile din comună, atât din Felnac, dar și din Călugăreni.

Tot la capitolul străzi, în primul mandat, am asfaltat o stradă din zona industrială, cu fonduri de la bugetul local.

Au fost reabilitate școlile

Reabilitarea școlilor a fost o altă prioritate a administrației pe care o conduc, iar în acest sens am depus două proiecte tot pe PNDL și am obținut o finanțare de 2,8 milioane de lei. Prin aceste proiecte, în perioada 2016-2020, s-au reabilitat atât școala mare, cât și cea mică, iar unitățile de învățământ au fost dotate la standarde europene.

Casa mortuară, realizată cu firma primăriei

O altă promisiune din 2016 a fost casa mortuară, care a fost finalizată și dată în folosință cetățenilor comunei, în primul mandat. Această lucrare s-a realizat cu firma primăriei, înființată așa cum am promis încă din 2016, fapt ce ne aduce an de an mari economii la bugetul local, față de perioada în care se lucra cu firme din localitățile învecinate. Cu firma primăriei am reușit să modernizăm trotuare în comuna Felnac, parcări în fața societăților comerciale, proiect care a continuat și în al doilea mandat, am reușit să amenajăm parcul din Călugăreni, dar am făcut și reparațiile de întreținere la școli, grădiniță, cămin, primărie, unde am realizat și gardul din curte. Tot cu firma primăriei realizăm și lucrările de întreținere din comună, curățăm șanțurile etc. De asemenea, am reușit să amenajăm noul parc din Felnac, la ieșirea spre Sânpetru German, o zonă care este frecventată de tinerii și copiii din comună, dar nu numai.

Tot în primul mandat, am inaugurat un nou sediu al poliției, în fosta grădiniță, iar din fonduri europene am reușit să achiziționăm un buldoexcavator multifuncțional, care ne ajută atât la activitățile de întreținere a domeniului public din comună, cât și la diferite lucrări sau la deszăpeziri, pe timp de iarnă.

Reabilitarea primăriei și iluminat public

În 2018 am reușit să obținem finanțare din partea Ministerului Dezvoltării, pe PNDL 2, pentru extinderea, reabilitarea și modernizarea sediului primăriei (1,6 milioane de lei) și pentru iluminatul public (520 de mii de lei). Ambele proiecte au fost finalizate, astăzi avem o clădire modernă a primăriei, care oferă servicii mult mai bune pentru cetățeni, iar iluminatul public este și el unul modern, cu becuri economice de tip LED pe toate străzile din Felnac și Călugăreni, dar și puncte moderne de aprindere, cu sistem automat, care pornește iluminatul la ore fixe.

Cadastrarea

Un alt proiect important, realizat în primii patru ani, este cadastrarea terenurilor, cu o finanțare obținută de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, reușind astfel să scutim cetățenii de cheltuielile mari pe care le-ar fi avut cu această operațiune. Până în 2020, am reușit să realizăm cadastrarea în extravilan, iar a doua etapă a proiectului vizează zona de intravilan, care este în desfășurare și se apropie de final.

Gazul

La capitolul infrastructură, în primul mandat am găsit o posibilitate pentru realizarea unui obiectiv dorit de către cetățenii comunei. Este vorba de introducerea gazului, un obiectiv care se putea realiza acum mulți ani, dar care a bătut pasul pe loc, fiind extrem de dificil să obții astfel de finanțări. Noi ne-am înhămat la această treabă extrem de grea în primul mandat, am avut discuții cu parlamentarii arădeni, cu reprezentanții Transgaz. Am reactualizat studiul de fezabilitate, cu o firmă de specialitate din Brașov, iar documentația a fost depusă la Ministerul Dezvoltării.

Evenimente culturale și sport
În primul mandat, am avut în vedere și organizarea unor evenimente culturale, unele noi, altele vechi, dar regândite, care cred că au adus bucurie în sufletele cetățenilor, care mai au nevoie și de momente de relaxare, de voie bună, de bucurie.

Am organizat o serie de evenimente, de la Sărbătoarea Satului din zilele de 14-15 august, la Târgul de Crăciun, care a avut prima ediție în decembrie 2017, la „Drumul Fecioarei Maria spre Betleem” şi la evenimentul organizat în a doua zi de Rusalii, intitulat „În straie populare – la zi de sărbătoare”.

În 2019, am avut un eveniment dedicat Anului omagial al satului românesc și Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, un eveniment cu dublă semnificație, la care au luat parte mulţi localnici. Foşti şi actuali preoţi, foşti şi actuali dascăli, oameni cărora comunitatea locală le datorează multe.

Transparență decizională

De asemenea, capitolul transparență, o altă promisiune din campanie, nu a fost uitat, iar în primul mandat, dar și în al doilea, așa cum am promis, am prezentat public, prin intermediul ziarului, dar și pe site-ul primăriei (http://primaria-felnac.ro/), pas cu pas, fiecare proiect derulat în comuna noastră, modul în care sunt cheltuiți banii publici, tot ce ține de activitatea primăriei în general.

Raport de activitate al primarului Ioan Malița, pentru perioada 2020-2024

Al doilea mandat ar fi trebuit să fie mult mai ușor, având în vedere faptul că am pornit la drum cu o serie de proiecte pregătite, care așteptau finanțare. Vorbim despre proiectele privind gazul, canalizarea, asfaltarea zonei industriale, căminul cultural, sala de sport și multe altele. Din păcate, anul 2020 a stat încă sub semnul pandemiei, iar peste toate, am mai avut și o guvernare de dreapta, care a blocat toate investițiile administrațiilor locale, nu numai nouă, la Felnac, ci în toată țara. Și de parcă nu ar fi fost de ajuns, în 2022 a început războiul din Ucraina, o lovitură dură pentru administrațiile locale: pe de o parte, au explodat prețurile, a venit criza energetică, au crescut facturile la utilități. Pe de altă parte, au scăzut veniturile, pentru că oamenii, firmele, nu au mai avut de unde să achite impozitele, s-au blocat toate proiectele, din nou din cauza guvernării de dreapta.

Abia după ce s-a realizat noua majoritate parlamentară și noul guvern, lucrurile au început să se miște. S-au deblocat toate programele, am reușit să dăm drumul la licitații, la proiecte, s-au semnat contracte de finanțare și încet, încet, în 2023 s-a dat drumul la lucrări. Așa se explică faptul că proiecte pe care am fi dorit să le finalizăm încă din prima parte a mandatului și să demarăm altele noi, se apropie abia acum de final. Cu toate acestea, pot să mă declar mulțumit, pentru că avem proiecte de zeci de milioane de euro în derulare, suntem pe primul loc între comunele din județ la acest capitol.

Fonduri guvernamentale

În ultimii ani, comuna Felnac a ajuns un exemplu când e vorba să atragem finanțări europene sau guvernamentale. Cel mai important proiect, pe care l-am avut în minte încă de când am candidat prima dată, este cel legat de introducerea gazului în comuna Felnac. Am muncit la acest proiect alături de colegii din primărie vreo șase ani de zile. În acest moment este în desfășurare licitația, am avut o contestație, iar în momentul de față suntem la Curtea de Apel București și sperăm ca în scurt timp să se rezolve contestația și dăm drumul la lucrări. Dorința mea e ca în acest an să introducem primii kilometri de conductă.

Un al doilea proiect foarte important este canalizarea. Am obținut o finanțare guvernamentală prin Compania Națională de Investiții și am demarat lucrările la acest proiect, unde la fel, s-a muncit foarte mult, am întâmpinat nenumărate probleme, dar iată că un alt vis devine realitate. Asfaltarea zonei industriale este un alt proiect, finanțat prin „Anghel Saligny“, unde avem toate procedurile făcute, iar în acest an am demarat lucrările, deși, dacă nu ar fi venit guvernarea de dreapta în 2019, acest proiect era finalizat. Al patrulea proiect finanțat din fonduri guvernamentale este căminul cultural din Felnac, care ne-a dat bătăi de cap aproape șapte ani, pentru că situația juridică era neclară. Iată că am reușit să demarăm lucrările și aici, finanțarea fiind asigurată tot prin Compania Națională de Investiții. Să nu uităm de sala de sport, care deja prinde contur și care sperăm ca până la finalul anului să fie dată în folosință, o altă investiție finanțată de CNI.

De asemenea, am început lucrările la noua biserică din Călugăreni, pentru care am obținut anul trecut fonduri, pentru partea de fundație, iar în 2024 vom continua lucrările, tot cu bani de la guvern.

Fonduri europene

Din fonduri europene, prin PNRR, am obținut mai multe finanțări care sunt în diferite stadii. Reabilitarea remizei de pompieri se apropie de final, lucrările s-au finalizat la exterior și sunt ultimele retușuri la interior, se lucrează și la reabilitarea blocului de locuințe, unde anvelopăm acum blocul, ambele finanțate prin PNRR. De asemenea, mai avem în derulare alte două proiecte, tot pe PNRR, privind dotarea unităților de învățământ cu mobilier, aparatură, table inteligente, tot ce este nevoie pentru a avea școli la standarde europene și realizarea GIS-ului comunei, adică introducerea în sistemul electronic a tuturor datelor aferente comunei, de la populație, terenuri, proprietăți etc.

Prin GAL Lunca Mureșului am achiziționat în 2023 căsuțe, care au fost și vor fi folosite la diferite evenimente, ziua comunei, târgul de Crăciun etc. Tot pe GAL sunt depuse alte două proiecte, unul fiind reabilitarea parcurilor din Călugăreni, iar al doilea privind achiziția unui container la piață, unde se pot vinde produse din carne, lactate etc.

În perioada următoare, se vor deschide noi sesiuni de finanțare pe fonduri europene, astfel că am pregătit un proiect, la care lucrăm de ceva vreme, pentru a reabilita strada 9 și drumul paralel cu calea ferată. Dorim să refacem carosabilul, să realizăm accesele la proprietăți, șanțuri betonate, practic să avem o stradă modernă, la nivelul Uniunii Europene. Tot pe fonduri europene, am pregătit un alt proiect, prin care dorim să pietruim 15 kilometri de drumuri agricole, după ce în anii trecuți am făcut lucrări de pietruire din fonduri de la bugetul local.

Mai avem un proiect câștigat și pe „Anghel Saligny“, care vizează străzile 3 și 4, unde la fel, vom realiza accese la proprietăți, trotuare, șanțuri betonate. Acest proiect este scos la licitație, iar în 2-3 luni demarăm lucrările. Practic, centrul comunei, în urma celor două proiecte, va avea infrastructură de nivel european.

Fonduri de la bugetul local

În acest moment, dintre proiectele enumerate mai sus, avem patru care sunt în faza de execuție: canalizarea, remiza de pompieri, căminul cultural și sala de sport, investiții pentru care noi, din bugetul local, avem o cofinanțare, așa cum avem și pentru celelalte proiecte, ceea ce ne „mănâncă“ o mare parte din banii destinați investițiilor. Pe lângă acestea, în ultimii patru ani am reușit să modernizăm trotuarele pe mai multe străzi și vreau ca până la finalul mandatului să nu mai existe în Felnac stradă fără trotuare moderne măcar pe o parte. Am realizat pista de biciclete spre Zădăreni și parcări în centru, în fața societăților comerciale. De asemenea, am reușit să modernizăm interior grădinița și să o dotăm, din 2023 având program prelungit, ceea ce era o dorință mai veche a părinților și iată că am reușit să facem și acest lucru. O altă investiție realizată din bugetul local a vizat construcția unor garaje noi în curtea primăriei, destinate utilajelor și autovehiculelor instituției. Am dorit să facem această construcție pentru ca utilajele și microbuzele să nu mai stea pe marginea drumului.

Tot din bugetul local, în acest mandat, am reușit să acoperim și partea de evenimente, de la Ziua Lecturii, Dragobete, Ziua Școlii, „În straie populare – la zi de sărbătoare”, 1 Iunie, Zilele comunei, în 14-15 august, Târgul de Crăciun, Concertul de colinde de la Biserica Ortodoxă Română și spectacolele de artificii de Revelion.

Și sportul s-a bucurat de sprijinul administrației locale, atât fotbalul, cât și secția de judo a clubului Victoria Felnac.

Proiecte viitoare sau în derulare

În acest mandat, am continuat să lucrăm și la alte proiecte, pe care dorim să le depunem pentru finanțare, pe fonduri europene sau guvernamentale, sau pentru care am obținut deja finanțare.

Avem un proiect în pregătire, pentru iluminatul public inteligent, unde avem o primă finanțare obținută prin AFM și vrem să mai depunem un proiect, pe a doua sesiune de finanțare, să avem acest sistem în toată comuna. Apoi, suntem singura comună din județul Arad care am obținut finanțare de la AFM pentru piste de biciclete.

Am sprijinit zeci de familii să obțină fonduri pentru montarea de panouri solare, iar în etapa a II-a, vom acorda același sprijin celor care doresc să depună cereri de finanțare la AFM. În paralel, avem în lucru un proiect pentru realizarea unui parc fotovoltaic în comună, care să asigure energia electrică pentru instituții și iluminatul public. Este un proiect serios, am demarat documentațiile, nu vorbim despre proiecte științifico-fantastice, cum vedem că este la modă în această perioadă. Am depus acest proiect la Ministerul Energiei, pentru finanțare, iar proiectul este în evaluare.

 

Facebook Comments