Primăria Arad vine cu precizări legate de tarifele de închiriere la noul stadion, care vor fi supuse votului în ședința CLM de vineri. Mai jos aveți comunicatul:
„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public în legătură cu proiectul de hotărâre privind aprobarea tarifelor pentru exploatarea Stadionului Municipal Arena Francisc Neuman ce va fi supus votului în ședința extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad din data de 9 octombrie 2020, Primăria Arad face următoarele precizări:
În vederea stabilirii tarifelor de utilizare a Stadionului Municipal în conformitate cu prevederile legii, Primăria Arad, prin serviciul de specialitate, a ținut cont de cheltuielile estimative pe care le presupune întreținerea stadionului. Astfel, s-a ajuns la valoarea de 13.500 lei, tarif pentru închirierea bazei pentru o competiție sportivă, antrenament oficial și meci oficial și include posibilitatea folosirii suprafeței de joc, a două vestiare, a cabinetului medical și a celui antidopping. Rezultă astfel un tarif de 1.928,57 lei/oră pentru închirierea Arenei Francisc Neuman.
În țară, închirierea în condiții similare a Stadionului Ilie Oană din Ploiești ar însemna 17.500 lei, a Stadionului Municipal Târgu Jiu 35.000 lei, la care se adaugă 50 % din valoarea biletelor vândute. Tarife incomparabil mai mari găsim la Cluj Napoca unde Arena Cluj se închiriază pentru evenimente fotbalistice cu 9.000 euro, iar la Stadionul Ion Oblemenco din Craiova se pratică un tarif de 8.200 euro pentru găzduirea unui meci Liga 1.”