Primăria Arad a demarat ample lucrări de rabilitare a rețelelor termice din cartierul Alfa, aferente Punctului termic 32, lucrări finanțate de Ministerul Dezvoltării. E vorba de milioane de lei alocate, teoretic, pentru a aduce un plus de confort cetățenilor din cartierul Alfa, dar și pentru eficientizarea distribuției energiei termice și eliminarea pierderilor de pe rețea.
Problema e că o parte din acele milioane sunt cheltuite inutil, ca să nu spunem că banii sunt îngropați în pământ, în sensul că în carterul Alfa, unde se efectuează lucrările, sunt blocuri debranșate total de la rețelele CET-ului. Cei care sunt curioși pot merge în zonă, pentru a vedea cu ochiul liber cum majoritatea arădenilor au în dotare centrale proprii. Dacă privești geamurile apartamentelor, cel puțin în zona blocurilor 80-90, după coșurile de evacuare a gazelor îți poți da seama că 90 la sută s-au debranșat de la CET. În unele cazuri, întreg blocul este debranșat de la CET, cum e cazul blocului 83, după cum susține unul dintre locatari și după cum se poate vedea din imagini. „La noi pe scară nu mai e nimeni legat la CET. Toți ne-am cumpărat centrale de apartament, fiindcă ieșim mult mai bine cu cheltuielile. Nu înțeleg de ce se schimbă rețelele pentru blocul nostru, din moment ce noi nu le mai folosim“, spune unul dintre locatarii blocului 83.
Cum s-au stabilit investițiile în reabilitarea rețelelor și cine a decis că în zone fără clienți ai CET trebuie îngropate milioane de lei e greu de spus. Cert e că banii se cheltuie din nou fără cap, doar de dragul de a ne face că lucrăm, în loc ca acei bani să fie investiții în rețele care sunt și folosite de arădeni. Dar, probabil o fi vorba de vreo viziune a primarului Falcă, iar la finalul lucrărilor, ca prin minune, toți arădenii din Alfa își vor arunca centralele de apartament pe geam și vor da năvală la poarta CET-ului să se rebranșeze.