Primăria Municipiului Arad le reamintește cetățenilor faptul că aspectele cu privire la combaterea ambroziei sunt reglementate prin Legea nr. 62/2018, privind combaterea buruienii ambrozia, cu modificările și completările ulterioare și prin HG 707/2018 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia .
Conform legislaţiei în vigoare, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, denumită științific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane.
În scopul distrugerii buruienii și al prevenirii răspândirii ambroziei, se vor desfășura periodic, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice. Aceste măsuri pot fi luate în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an si se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii ambrozia.
Nerespectarea obigațiilor de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment.
Constituie contravenţie nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.
Precizăm faptul că, la nivelul municipiului Arad, se desfăşoară periodic lucrări specifice de combatere a acestei buruieni, în special tăieri, cu ajutorul operatorilor de întreținere spații verzi. Serviciile acestora pot fi solicitate, contra cost și de către proprietarii terenurilor care necesită astfel de intervenții.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE
Cum arată ambrozia, planta care îţi poate produce alergii ?
Cea mai răspândită dintre speciile de buruieni aparținând genului Ambrosia o reprezintă specia Ambrosia artemisiifolia, cunoscută sub denumirea populară de iarba de paragină, iarba pârloagelor sau floarea pustiei, în funcție de zonă.
Ambrosia artemisiifolia este o plantă cu talia semiînaltă de 50 – 100 cm înălțime, uneori chiar mai înaltă la maturitate, cu rădăcina pivotantă foarte dezvoltată, de 1,2 – 1,5 metri. Toată planta este păroasă cu tulpina puternic ramificată, având aspect de tufă și diametru mare la bază.
Frunzele sunt penat-sectate, alungite și ascuțite la vârf, lobate, având pețiolurile cu aripi de culoare griverde argintie dinspre partea superioară spre partea inferioară. Frunzele sunt dispuse opus la baza tulpinii și alterne pe partea superioară și pe ramificații. Florile, purtătoare de polen, formează inflorescențe situate în vârful ramurilor, având forma alungită și compactă asemănătoare unui spic.
O singură plantă matură poate elibera în atmosferă câteva miliarde de grăunciori de polen și până la 30.000 de semințe, care își păstrează calitățile germinative până la 40 de ani. Planta atinge perioada de maximă polenizare în lunile august – septembrie, şi se întinde până sfârșitul lui octombrie.
Fructul este o achenă acoperită cu spini, de formă ovoidă, care conține o singură sămânță mică de culoare maron și cu un vârf în formă de săgeată.
Planta se înmulţește prin semințe, care pot rezista în pământ mai bine de un sezon de vegetație până să germineze, ceea ce explică, de ce în unii ani planta se înmulțește extrem de mult, în populații compacte și răsare eșalonat.
Semințele răspândite de vânt germinează primăvara, plantele crescând odată cu majoritatea buruienilor iar pe parcurs ambrozia le depășește, devenind dominantă până la jumătatea lunii iulie, când dezvoltă învelișul floral.
Este rezistentă la secetă și arșiță, fapt ce a determinat ca în ultimii ani secetoși buruiana să aibe condiții favorabile să se dezvolte foarte rapid și să cuprindă areale întregi. Perioada de vegetație se încheie odată cu primele brume și înghețuri din luna decembrie.
Ambrozia crește spontan pe terenurile lăsate pârloagă, în principal de-a lungul căilor ferate, a drumurilor, pe marginea apelor curgătoare, a lacurilor, pe marginea pădurilor, în apropierea dărâmăturilor, respectiv pe terenurile lipsite de vegetație și prost întreținute, dar și în grădini și parcuri neîngrijite pe șantierele de construcții, în zone unde s-a depozitat pământ excavat, în culturile de cereale şi de florea-soarelui, producând pagube semnificative de recoltă.
Când elimină polenul și devine periculoasă pentru sănătatea omului?
Buruiana ambrozia produce mari cantități de polen începând de la mijlocul lunii iulie, în funcție de condițiile pedoclimatice și se încheie spre finalul lunii septembrie. În verile călduroase, polenul este răspândit de vânt la distanțe foarte mari, cu precădere în verile secetoase.
Cum devine o persoană sensibilă la polenul de ambrozia?
Ambrozia produce o cantitate mare de polen, iar acesta conține multiple fragmente extrem de alergizante. Este suficientă o concentrație de polen în aer de sub 30 grăuncioare de polen/m3 pentru a induce o reacție alergică. Persoanele foarte sensibile pot fi afectate chiar de 1-2 grăuncioare polen/m3 . În mod uzual, alergiile la polen sunt cauzate de expunerea la polenul de ambrozia pe parcursul mai multor ani (3-4 ani), astfel că simptomele de rinită alergică apar la copii cu vârsta de cel puțin 4-5 ani. Sunt cazuri când, vârsta de apariție a simptomelor a coborât sub 1 an, existând chiar și copii de 6 luni care prezintă rinită alergică indusă de polenul de ambrozia. Se evidențiază astfel gravitatea extremă generată de alergia la ambrozia, care afectează sănătatea unei largi categorii populaționale, care include și copii cu vârsta de sub 1 an.
Cum se manifestă alergia la ambrozia?
Sensibilizarea alergică la polenul de ambrozia se manifestă clinic cel mai frecvent ca rinoconjunctivită și astm, dar pot apărea și simptome cutanate, inclusiv urticarie și angioedem, putându-se ajunge la manifestări similare celor din șocul anafilactic. Simptomele rinoconjunctivitei alergice sunt: strănut, prurit nazal, obstrucţie nazală, secreţii nazale apoase, prurit ocular, congestie oculară, lăcrimare, iar ale astmului episoade de tuse, dificultate în respiraţie sau wheezing. Simptomele cutanate includ leziuni de urticarie, care sunt papule pruriginoase, și edem dureros al țesuturilor profunde, care afectează mai frecvent zonele periorală, periorbitală, limba, zona genitală, și extremitățile. Șocul anafilactic este cea mai severă formă de reacție alergică, cu debut brusc, neașteptat, și tablou clinic deseori dramatic, putând duce la deces prin obstrucția căilor aeriene și colaps vascular ireversibil. Șocul anafilactic reprezintă o urgență medicală. Este important de menționat faptul că între creșterea concentrației de polen și apariția simptomelor există o fereastră de oportunitate de aproximativ 2 săptămâni, în care se poate începe tratamentul simptomatic al alergiei, ceea ce va duce la ameliorarea semnificativă a calității vieții pacienților. Astfel cu o investiție minimă în aparatură pentru monitorizare aerobiologică, putem alerta eficient populația cu privire la prezența polenului în aer.