Zeci de intervenții în tot municipiul în urma furtunii înregistrate vineri seara. Tot weekend-ul Direcția Edilitară prin Serviciul Edilitar și Biroul Spații Verzi, Mediu au primit solicitări pentru degajarea copacilor doborâți de furtună, a indicatoarelor rutiere puse la pământ, a cablurilor rupte sau a altor elemente de construcţie desprinse de pe clădiri. Chiar și în cursul zilei de luni, 28 iunie 2021, au continuat să fie înregistrate sesizări din partea arădenilor, la care se răspunde în cel mai scurt timp. Este foarte important ca cetățenii să ofere cât mai multe detalii, iar dacă este posibil să trimită și fotografii, pentru a optimiza, în mod coordonat și raționalizat, suportul logistic necesar remedierii situațiilor semnalate.
Cu ajutorul operatorului de salubritate stradală, a societăților subordonate Consiliului Local, dar și cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad s-a intervenit la ridicarea țiglelor desprinse de pe acoperișuri, dar și a cărămizilor sau a altor elemente decorative desprinse de pe fațadele clădirilor. În alte zone ale orașului, cum ar fi Strada Inului, Bvd. Decebal, Bvd. Nicolae Titulescu, în cartierul Confecții și la întrarea în Depoul CTP s-au ridicat de pe domeniul public acoperișurile care desprinse de vânt au ajuns fie pe trotuar, fie pe partea carosabilă. Din fericire nu s-au înregistrat victime.
Parcurile arădene au fost și ele afectate de intensitatea fenomenului meteo înregistrat în seara zilei de 25 iunie: crengi rupte și copaci puși la pământ. S-a intervenit în cel mai scurt timp în Parcul Pădurice, Parcul Zsolt Török, Parcul Europa, pe Faleza Mureșului, precum și în multe zone din toate cartierele municipiului.
Întrucât echipele edilitare intervin și la această oră pentru a diminua efectele furtunii, a fost suspendată până joi, 1 iulie 2021 programarea telefonică pentru ridicarea resturilor vegetale de la platformele edilitar gospodărești. În această perioadă echipele de ridicare deșeuri verzi se vor deplasa organizat în toate cartierele.