Organizarea defilării cu efective și tehnică militară aparținând structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale cu prilejul Centenarului administrației românești în Arad este pusă în pericol deoarece Comisia de sistematizare a circulației din Primăria municipiului Arad întârzie nejustificat acordarea avizului necesar pentru închiderea temporară a circulației pe un sens al bulevardului Revoluției.
„Această întârziere ține de voința primarului Aradului și e de neînțeles atitudinea sa pentru că au fost organizate astfel de evenimente și cu alte ocazii iar centrul orașului se închide fără probleme pentru evenimente sportive sau recreative. Acum, când avem o sărbătoare care marchează Centenarul administrației românești a Aradului intervine acest blocaj suspect. Nu înțeleg motivele întârzierii, mai ales că și Primăria organizează propriile manifestări cu ocazia Centenarului administrației românești a orașului, evenimente pentru care de altfel a și fost alocată o sumă importantă de bani. Din păcate, Armata, Jandarmeria, Poliția, Pompierii, Poliția de Frontieră, Prefectura sunt împiedicate de primăria Aradului să marcheze așa cum se cuvine o sărbătoare strâns legată de Centenarul României Mari. Încă mai este timp pentru a corecta situația, sper ca atitudinea celor de la vârful administrației orașului să fie una de respect pentru instituțiile statului român pe care le-am enumerat mai înainte”, declară Prefectul Județului Arad, doamna Florentina Horgea.
Centenarul administrației românești în Arad va fi sărbătorit în data de 17 mai când se vor împlini o sută de ani de la intrarea Armatei Române în oraș.