Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț a semnat contractul de finanțare pentru Proiectul „Achiziție material rulant electric, 4 tramvaie dublă articulație capacitate mare și 6 tramvaie vagon capacitate medie”
Vorbim despre o investiție din fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Obiectiv Specific 4.1 Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă. Valoarea totală a proiectului este 87.462.776,23 lei, perioada de implementare fiind aprilie 2020 – ianuarie 2022.
Proiectul își propune înnoirea flotei de tramvaie a Companiei de Transport Public Arad, ceea ce va contribui la reducerea timpului de călătorie cu tramvaiul, creșterea vitezei comerciale a transportului public, reducerea nivelului de zgomot, a consumului de energie electrică, dar și creșterea confortului și siguranței pasagerilor.
„Vorbim despre un contract încheiat cu Astra Vagoane Călători, prin urmare acești bani vor intra în economia Aradului. Obiectivul nostru este să modernizăm parcul de tramvaie, dar în egală măsură ne dorim să asigurăm un serviciu de transport public de calitate, toate acestea cu scopul de a determina câți mai mulți cetățeni să apeleze la mijloacele de transport în comun.”, a explicat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.