Primăria activează punctele de ajutor anticaniculă

by Florian Popa

Primăria Municipiului Arad pune în aplicare primele măsuri de combatere a caniculei, prin activarea punctelor de prim-ajutor.
Trei puncte anticaniculă al căror rol principal este să ofere primul ajutor persoanelor afectate de căldură sunt active începând de marți, 28 iunie 2022. Unul este amenajat la intrarea în Palatul Administrativ, al doilea în incinta Catedralei Ortodoxe de la Podgoria, iar cel de-al treilea la Teatru Clasic “Ioan Slavici”. Pe toată durata de valabilitate a avertizărilor meteorologice privind creşterea temperaturilor diurne codificate cod galben, portocaliu sau roșu, punctele de ajutor vor funcționa în zilele lucrătoare, între orele 12.00-17Întrucât canicula poate produce mari probleme de sănătate, Primăria Municipiului Arad recomandă tuturor cetăţenilor câteva măsuri de protecție, astfel:
– evitarea, pe cât posibil, a expunerilor prelungite la soare;
– purtarea pălăriilor de soare, hainelor lejere, de culori deschise;
– consumul zilnic a cel puţin 2 litri de lichide, fără a aștepta apariţia senzației de sete;
– consumul de alcool, cafea și băuturi cu conținut ridicat de zahăr va fi evitat deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
– se vor consuma fructe si legume proaspete;
– se vor evita activitățile în exterior care necesită un consum mare de energie.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate