PRIMARIA A PREMIAT PROPRIETARII A 12 IMOBILE REABILITATE

by Cosmin Mihuta

Municipalitatea i-a premiat, miercuri dimineață, pe proprietarii a 12 imobile din zona monumentelor protejate pentru modul în care și-au reabilitat clădirile. Inițiativa aparține Board-ului municipiului Arad, în cadrul căruia au fost și selectate proiectele, după consultări cu specialiști.

Proprietarii acestor imobile au fost felicitați în mod public pentru calitatea reabilitării de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, de viceprimarul Levente Bognar și de președintele asociației Pro Urbe, Bujor Buda, membru al Board-ului municipiului.

În cadrul conferinței de presă organizate cu acest prilej, reprezentanții municipalității și-au exprimat aprecierea pentru grija cu care proprietarii au investit în imobilele lor, pentru calitatea proiectelor și lucrărilor de reabilitare. Primarul municipiului Arad, dl.Gheorghe Falcă a declarat : „Am avut în cadrul boardului oraşului peste 120 de clădiri în analiză. Au fost numeroase criterii: modul de reabilitare a faţadelor, a porţilor, a ornamentelor, materialele folosite, protejarea cablurilor şi eliminarea aparatelor de condiţionat. S-a analizat şi reabilitarea acoperişurilor şi reabilitarea interioarelor, la nivelul curţilor şi a locuinţelor. Cele 12 imobile au primit un premiu de apreciere pentru ceea ce înseamnă model de reuşită şi implicare, de respect pentru proprietate și pentru imaginea publică a oraşului“.

Lista imobile premiate pentru calitatea reabilitării:

1.str.V.Alecsandri nr.6

2.Bd.Revolutiei nr.56

3.Bd.V.Milea nr.6

4.Bd.V. Milea nr.23

5.Splai G-ral Praporgescu nr.31

6.str. Ceahlău nr.2

7.str.Cloșca nr.11-13

8.str.Bolintineanu nr.19

9.str.Episcopiei nr.30

10.str.Crisan nr.12

11. str.Ion Georgescu nr.4

12.str.Octavian Goga nr.32

Facebook Comments