Prima sesiune de înscriere la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad s-a încheiat vineri la orele 17.00, urmând ca primele rezultate să fie afişate sâmbătă la sediul UAV, din Bd. Revoluţiei nr.77, la centrele de înscriere ale fiecărei facultăţi precum şi pe site-ul UAV. Contestaţiile se pot depune luni, 1 august, între orele 9.00 şi 11.00 la aceleaşi centre de înscrieri. Afişarea rezultatelor finale va avea loc luni după amiaza la sediul rectoratului şi pe site-ul instituţiei de învăţământ.
Cea mai mare concurenţă a fost la Facultatea de Inginerie, unde au fost depuse şi cele mai multe dosare. Tot printre preferinţele candidaţilor s-a aflat şi Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială, urmată de Facultatea de Ştiinţe Economice. Un interes crescut faţă de anii anteriori a fost înregistrat la Facultatea de Educaţiei Fizică şi Sport şi la Facultatea de Ştiinţe Exacte.
După afişarea rezultatelor, candidaţii sunt aşteptaţi ca în 3 zile să confirme locul ocupat. Anul acesta sunt aproape 500 de locuri bugetare din cele peste 2.000 de locuri la facultăţile UAV. Trebuie precizat că repartizarea se face în ordinea mediilor de admitere, calculate conform regulamentului fiecărei facultăţi şi va ţine cont de opţiunile fiecărui candidat, menţionate în fişa de înscriere. Locurile rămase libere vor putea fi ocupate în sesiunea de toamnă.
„La finalul primei sesiuni, în contextul actual al declinului demografic şi al numărului absolvenţilor de liceu care au promovat bacalaureatul, consider că am avut o admitere bună. Ne bucură că au ales UAV nu doar arădenii, care reprezintă 80% dintre candidaţi ci şi mulţi tineri din judeţul Timiş sau din Caraş Severin, Hunedoara, Sibiu, Bihor, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt sau Sălaj. Reamintim că în septembrie va avea loc a doua sesiune de înscrieri pe locurile rămase libere. Indiferent dacă candidaţii intră pe locuri bugetare sau cu taxă, situaţia se poate schimba la finele anului I, pentru că repartizarea pe locuri bugetare se va face în funcţie de media la finele fiecărui an universitar. Oricum, la UAV am păstrat taxe accesibile care facilitează accesul la educaţie şi celor cu venituri mai mici” a punctat prof.univ.dr. Ramona Lile, rectorul UAV Arad.
A doua sesiune de înscrieri va avea loc în perioada 2-10 septembrie.