Parma s-a deplasat duminică pe terenul Fiorentinei, iar o victorie i-ar fi permis să spere la salvarea de la retrogradare. Gazdele conduceau cu 2-1 la pauză, așa că antrenorul emilienilor, Roberto D’Aversa, i-a aruncat în luptă pe Valentin Mihăilă, încă din minutul 46 și pe Dennis Man, din minutul 64. „Brânzarii” au întors spectaculos rezultatul, prin reuşitele din minutele 72 şi 88, semnate de Kurtic și Mihăilă şi păreau să scape în câştigători. Golul trei al Parmei a pornit din piciorul lui Man, care a luat o acţiune pe cont propriu, a pasat pentru Inglese, acesta a trimis în fața porții, iar Mihăilă a înscris primul său gol în Serie A. Numai că în cel de-al patrulea minut din prelungiri, Iacoponi și-a băgat balonul în proprie poartă și meciul s-a încheiat la egalitate: 3-3!
Arădeanul, implicat în faza golului trei al „brânzarilor”
În minutul 88, la scorul de 2-2, arădeanul Man a avut și o ocazie importantă, dar mingea trimisă cu capul a trecut de puțin pe lângă poartă. Parma bifează cel de-al 17-lea meci fără victorie și continuă să fie penultima în clasament, la şase puncte distanţă de Cagliari, prima echipă aflată peste linia de retrogradare. Echipa lui Man şi Mihăilă nu a câştigat în campionat din 30 noiembrie 2020, când se impunea în etapa a noua pe terenul celor de la Genoa cu 1-0.