Prima recoltare de plasmă, de la un arădean vindecat de COVID-19

by Florian Popa

Prima recoltare de plasmă – de la un arădean vindecat de COVID-19 – prin procedeul de plasmafereză s-a realizat, astăzi, la Arad!

Donatorul a fost un medic de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad care a trecut prin această boală și s-a oferit voluntar pentru a salva viața semenilor săi.

”Procedura s-a dovedit un real succes. Săptămâna trecută am recoltat plasmă, prin procedeul normal, de la patru persoane, vindecate de COVID-19. Astăzi, după sosirea kit-urilor, avem primul donator de la care colegii mei au recoltat plasma prin procedura de plasmafereză”, a explicat dr. Laura Păcurariu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Arad.

Recoltarea de plasmă de la pacienții care au fost diagnosticați cu COVID-19 prin testarea RT -PCR și vindecați în urma efectuării testelor RT-PCR II și III, are ca scop încercarea de salvare a bolnavilor internați, în stare gravă, pe secțiile de terapie intensivă.

Persoanele care doresc să doneze plasmă trebuie să contacteze Centrul de Transfuzie Sanguină Arad la numărul de telefon 0357/80.91.12 sau pe adresa de e-mail: [email protected]
Persoana de contact responsabilă de validarea eligibilității la donare este d-na Dr. Bornea Alexandra.

Facebook Comments