Prima fotografie oficială a Regelui Charles al III-lea și cu regina consoartă, alături de Prinţul şi Prinţesa de Wales

by Florian Popa

Palatul Buckingham a publicat, duminică, prima fotografie oficială a Regelui Charles al III-lea cu Regina consoartă, alături de noul Prinţ şi Prinţesa de Wales, după doliul decretat la moartea Reginei Elisabeta a II-a, care s-a încheiat la 27 septembrie, scrie hotnews.ro.
Fotografia a fost făcută la palat cu o zi înainte de înmormântarea reginei Elisabeta a II-a, pe 18 septembrie, în timp ce regele şi soţia sa li s-au alăturat William şi Kate pentru o recepţie cu şefi de stat, premieri şi membri ai familiilor regale din toată lumea.
După cum relatează Sky News, evenimentul, organizat pentru a aduce un omagiu vieţii şi domniei istorice a suveranei Elisabeta a II-a, a fost prima întâlnire de stat importantă a Regelui Charles III de la moartea mamei sale şi una dintre cele mai mari adunări de lideri şi personalităţi politice pe care palatul le-a găzduit vreodată.
Fotografia a fost făcută de Chris Jackson, un fotograf regal de multă vreme pentru Getty, care a surprins momente memorabile, inclusiv unele dintre cele mai faimoase fotografii de la nunta Prinţului şi Prinţesei de Wales (pe atunci Prinţul William şi Kate Middleton).

Facebook Comments