Prima ediție Club fARAD din acest an. Documentarul „System K“, la Cinematograful „Arta“ din Arad

by Andreea Radu

Începe programul 2024 al Club fARAD, seria de proiecții care reia lunar o parte dintre titlurile importante ale edițiilor trecute ale Festivalului de film documentar fARAD, cu „System K“, un film dedicat artei în spațiul public.

Prezentat în cadrul ediției 2019 a fARAD dedicată orașului, „System K“ (Franța, 2019, 94’) a avut premiera în cadrul festivalului de film de la Berlin. Filmul va putea fi văzut joi, 25 ianuarie, de la ora 19:00, la Cinematograful „Arta“ din Arad, accesul fiind gratuit.

Un grup de artiști fascinanți umplu străzile prăfuite din Kinshasa, Congo, cu arta lor urbană. Folosind materiale reciclate, ei construiesc în spațiile publice sculpturi, picturi și instalații ce transmit, de fapt, mesaje politice legate de exploatare, privatizarea apei, traume personale sau naționale și istoria țării lor. Regizorul francez Renaud Barret surprinde Kinshasa ca scena unei subculturi vii, care creează o artă accesibilă tuturor.

Inițiat și dezvoltat ca un eveniment dedicat educării prin imagine a publicului, dar și revitalizării interesului pentru filmul de artă, Festivalul fARAD a fost lansat în 2014 la inițiativa Corinei Șuteu, președintele festivalului, și a Film ETC, în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad. Festivalul se află sub patronajul Primăriei Municipiului Arad și este produs și curatoriat de Insula 42 (anterior Asociația Film ETC – producător general Oana Radu și consultant artistic Mihai Chirilov). Co-fondatori: Mona Nicoară și 111 Film. Începând cu ediția 2019 directorul artistic al festivalului este Dimitris Kerkinos.

Club fARAD este organizat de Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad și Insula 42.

 

Facebook Comments