La 13 iulie 1866 a fost promulgată Constituţia României, alcătuită după modelul celei belgiene, rămasă în vigoare, cu unele revizuiri şi modificări, pînă în 1923. Prima Constituţie a României a fost adoptată la 29 iunie 1866 şi publicată în Monitorul Oficial la 1 iulie/13 iulie acelaşi an. A fost prima Constituţie română elaborată fără concurs străin şi fără aprobarea externă a Marilor Puteri, devenind primul act de manifestare – juridică – a independenţei care va fi câştigată şi declarată, de facto, abia 10 ani mai târziu, la 9 mai 1877.
Constituţia din 1866 făcea abstracţie de suzeranitatea otomană şi garanţia colectivă a celor 7 mari puteri – Germania, Marea Britanie, Austro-Ungaria, Franţa, Imperiul Otoman, Italia şi Rusia – şi oferea, în acelaşi timp, cadrul pentru evoluţia statului român pe baze moderne şi democratice.
La baza Constituţiei din 1866 s-a aflat textul legii fundamentale a Belgiei din 1831, din motiv că Belgia era o ţară de dimensiuni administrative comparabile cu ale României şi se afla sub influenţa modelului juridic francez.
Constituţia Belgiei din 1831 era considerată , în acel moment, cea mai liberală Constituţie din Europa şi a fost considerată cel mai bun reper juridiccpentru elaborarea actului fundamental românesc, însă s-a ţinut cont şi de tradiţia actelor fundamentale care au funcţionat în spaţiul românesc la începutul secolului XIX: Memoriul Cărvunarilor, Regulamentele Organice, Dorinţele Partidei Naţionale, Proclamaţia de la Islaz, Moţiunea de la Blaj, Convenţia de la Paris şi Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris.
Prima Constituţie a României a consfinţit o serie de principii fundamentale care să stea la baza organizării statului român:
1. principiul suveranităţii naţionale
2. principiul guvernământului reprezentativ
3. separaţia puterilor
4. monarhia ereditară
5. responsabilitatea ministerială
6. recunoaşterea drepturilor omului şi cetăţeanului.
Constituţia din 1866 a consacrat din punct de vedere juridic – pentru prima dată în istoria vieţii statale a ţării noastre – caracterul indivizibil al statului român care din acel moment a primit numele oficial de România.
Este de remarcat faptul că la acea dată istorică, ţara noastră se găsea încă sub suzeranitatea Imperiului Otoman (România plătea tribut curţii otomane la acea dată) şi prin adoptarea şi promulgarea actului fundamental al Constituţiei, România devine primul stat constituţional din Europa de Eud-Est. Constituţia nu facea niciun de referire la statutul de dependenţă faţă de Poartă şi nici la plata tributului faţă de ea.
O premieră istorică ce a dovedit deschiderea statului român spre un proces de transformare profundă a instituţiilor şi repoziţionării relaţiilor internaţionale pe care statul român le avea, la acea vreme, cu Marile Puteri – noua lege fundamentală a naţiunii române nu facea referire explicită nici la o garanţie colectivă a Marilor Puteri.
Sursa: descopera.ro
