PRILEJ DE MARE BUCURIE LA MĂNĂSTIREA PRISLOP

by Dana B.

Duminică, 8 mai 2016, când Biserica noastră dreptmăritoare s-a aflat în a doua duminică după Paști, a Tomii, și a sărbătorit pe Sfântul Ioan Evanghelistul, Mănăstirea Prislop a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul hramului istoric. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de arhierei, preoți și diaconi conduși de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei. Din soborul de arhierei au făcut parte: Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Daniil, Episcopul Daciei Felix, și Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, le-a tâlcuit credincioșilor prezenți pericopa evanghelică citită astăzi, în care ni se relatează de către Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ce-a de-a doua arătare a Mântuitorului Apostolilor Săi, după Învierea Sa din morți. Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să fie credincioși lui Dumnezeu, atitudinea Sfântului Apostol Toma fiind pentru noi o încredințare a Învierii Mântuitorului și a eliberării de sub robia păcatului și a morții.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, le-a vorbit celor prezenți despre personalitatea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan și despre contribuția sa la canonul Sfintei Scripturi, el lăsând posterității o evanghelie, trei epistole sobornicești și Apocalipsa.

Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a mulțumit apoi celor trei ierarhi prezenți la sărbătoarea hramului istoric al Mănăstirii Prislop, clerului slujitor, maicii starețe Pavelida stavrofora, întregii obști a mănăstirii și tuturor credincioșilor prezenți la acest minunat moment festiv din viața mănăstirii.

După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, soborul slujitor a săvârșit o slujbă de pomenire la mormântul părintelui nostru Arsenie Boca.

Sursa: episcopiadevei.ro

Facebook Comments