Prezidențiale 2019. A început votul în străinătate

by Cristian Dobre

La secţiile de votare din afara României care s-au deschis deja pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale au votat vineri până la 07:00 ora României peste 150 de alegători. Aceştia şi-au exprimat dreptul de vot la secţii de votare din Noua Zeelandă, Australia, Japonia, Coreea de Sud, Filipine, China, Malaezia şi Singapore.

Ca şi în primul tur, românii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru a vota la urne în 835 de secţii de votare. Acestea vor fi deschise vineri între ora locală 12:00 şi ora locală 21:00, iar sâmbătă şi duminică între ora locală 7:00 şi ora locală 21:00.

Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot până la ora locală 23:59.

Dreptul de vot poate fi exercitat la oricare din secţiile organizate în afara ţării, pe baza unui document de identitate valabil în ziua votării: cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic/ paşaportul de serviciu/ paşaportul de serviciu electronic/ paşaportul simplu/ paşaportul simplu electronic/ paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.

Pot vota la alegerile prezidenţiale cetăţenii români care au vârsta de cel puţin 18 ani, dacă această vârstă a fost împlinită până în ziua alegerilor inclusiv; nu au fost puşi sub interdicţie sau nu li s-a interzis exercitarea dreptului de vot, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.

Pe lângă cei care îşi pot exprima opţiunea la urne, peste 17.500 de români au ales să voteze prin corespondenţă pentru turul al doilea, potrivit portalului Biroului Electoral Central.

În turul al doilea al scrutinului prezidenţial au rămas Klaus Iohannis – Partidul Naţional Liberal şi Viorica Dăncilă – Partidul Social Democrat.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments