PREZENŢĂ NUMEROASĂ PE TATAMI, LA ZIUA JUDOULUI ARĂDEAN

by Sorin Haut

Sâmbătă, 11 iunie, va avea loc deja tradiţionalul eveniment intitulat „Ziua Judoului Arădean” – organizat în memoria marelui maestru Mihai Botez, în paralel desfăşurâdu-se şi Euro Liga Regională, competiţie aflată la cea de-a patra ediţie. Întrecerile de pe tatami vor avea loc în sala de sport a Universităţii Aurel Vlaicu cu începere de la ora 10, iar la start se vor alinia în jur de 400 de judoka.
Judeţul Arad va fi reprezentat de peste 250 de copii, în rest anunţându-şi prezenţa sportivi din România, Ungaria, Serbia, Slovacia, Slovenia, Polonia, Moldova, Bosnia, Muntenegru şi Croaţia. Ca şi o premieră, echipa care va acumula cele mai multe puncte va pleca acasă cu un premiu de 500 de euro.

Facebook Comments