Preţurile la curent electric nu vor mai fi plafonate

by Adrian Pavel

Micii consumatori vor fi cei mai afectaţi de creşterea facturilor la electricitate, începând din aprilie 2025, când se va încheia schema de plafonare a preţului energiei, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de specialitate, Laurenţiu Urluescu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), conform Agerpres.ro.
„De la 1 aprilie, anul viitor, şi să nu consideraţi că e o păcăleală – se termină schema de plafonare a preţurilor, iar consumatorii de energie electrică şi gaze naturale vor fi pe piaţa liberă. Mai ales consumatorul de energie electrică care are un consum de sub 100 de kilowaţi-oră pe lună, care beneficiază acum de tariful de 0,68 lei, care este un tarif complet nesustenabil, la acesta din păcate va fi o creştere. Din estimările noastre, cei care consumă cam 50 de kilowaţi-oră pe lună vor trebui să plătească lunar în plus cam între 20 şi 25 lei. (…) Ne bucurăm că am văzut un suport destul de mare din partea autorităţilor să încerce deblocarea schemei de ajutor pentru consumatorul vulnerabil. Sunt consumatori în România care trebuie ajutaţi, dar nu toţi – şi ar trebui ca ajutorul să fie direcţionat direct către cei care au într-adevăr nevoie”, a menţionat Laurenţiu Urluescu, la a XII-a ediţie a conferinţei „Energia în priză”, organizată de ziarul Bursa.
Totodată, el a precizat că din 2026 există o obligaţie ca furnizorul să introducă în factura de gaze naturale pentru toţi consumatorii de gaze naturale costul certificatelor de carbon în facturile consumatorilor.

Facebook Comments