Preţul pâinii a crescut cu 25% într-un an! Este una dintre cele mai mari creşteri de preţ din întreaga Uniune Europeană. Ionel Arion, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, a vorbit în exclusivitate la Antena 3 despre ce se va întâmpla cu preţul pâinii în perioada următoare, având în vedere că preţurile la gaze şi energie electrică au explodat.
Preţul pâinii în România a fost cu 25,2% mai mare în luna august 2022 decât în luna august 2021, aceasta fiind a zecea creştere înregistrată în rândul celor 27 de state membre UE, conform datelor publicate luni de Eurostat.
De asemenea, prețul pâinii a crescut cu 18% în Uniunea Europeană în ultimul an.
Ungaria este cea mai afectată, cu o creștere a prețurilor de 66% într-un an. România se află pe locul 10, în Franța, țara baghetei, creșterea este limitată la 8%. Parisul este urmat de Olanda și Luxemburg, unde prețurile au crescut cu 10%
Noile creşteri de preţuri la energie, gaze şi carburanţi se vor reflecta şi în preţul final pentru produsele de panificaţie.
Sunt anunţate noi scumpiri, iar românii ar putea scoate mai mulţi bani din buzunare pentru pâine.
„Asta poate influenţa mult partea de energie, însă partea de materie primă, grâu, nu trebuie să ne punem problema de creştere. Ba din contră, faţă de lunile iunie-iulie, grâul a început să scadă pe pieţele internaţionale, deci nu ar trebui să fie un împediment acesta în păstrarea preţului. Energia influenţează foarte mult, însă industria de morărit şi panificaţie şi industrie alimentară a beneficiat şi va beneficia în continuare de compensaţii pentru energia electrică. Într-adevăr se foloseşte foarte mult gaz în industria alimentară, mai ales în domeniul de panificaţie. Acesta este singurul factor care poate influenţa în continuare preţul, însă acum nu este pragul cel mai de sus al scumpirii. Am putea avea creşteri din cauza energiei, însă va trebui să aşteptăm. Nu putem să previzionăm cât se va duce preţul la gaz în sus”, a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, în exclusivitate la Antena 3.
Întrebat dacă este posibil ca preţul pentru o franzelă să ajungă la 4 lei, Ionel Arion a răspuns:
„Cred că este mult prea sus. Nu poate fi atât de mult ţinând cont că nu s-au dublat preţurile de ieri până azi, ca să dublăm preţul şa franzelă sau la produsele de panificaţie, atât de mult. Cred că este o predicţie prea mare pe preţ. Nu poate să crească atât de mult.
Am putea avea o creştere de maxim 10% dacă va influenţa atât de mult energia, mai ales gazele. Dacă vor influenţa preţul cu 10% este deja prea mult. Sperăm că nu se va ajunge atât de mult să crească. Unii econimişti spun că ar trebui să existe o stabilitate, pentru că sursele de aprovizionare sunt cam rezolvate şi nu ar trebui să mai crească atât de mult”, a adăugat preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro.
Preţul unei franzele a crescut cu 25% într-un an
Facebook Comments