PREȚUL DE PRODUCȚIE AL UNUI AUTOTURISM DACIA

by Cristian Dobre

Preţul de producţie al unui automobil Dacia produs la Mioveni este aproape la jumătate faţă de cel de la dealer, în condiţiile în care acesta nu include costurile legate de transport şi marketing, informează Ziarul Financiar.

Automobile Dacia, compania care controlează uzina grupului Renault de la Mioveni, a înregistrat anul trecut venituri în valoare 10,279 miliarde de lei din vânzarea a 339.233 de autoturisme, potrivit raportului de gestiune al companiei.

Astfel, „la poarta fabricii“ preţul mediu al unui autoturism Dacia, din gama Logan, Logan MCV, Sandero şi Duster este de 30.300 de lei sau 6.800 de euro.

Spre comparaţie, preţul mediu de piaţă urcă spre 15.000 de euro cu TVA, în condiţia în care jumătate din producţie este reprezentată de Duster, al cărui preţ urcă inclusiv la peste 18.000 de euro, cât costă echiparea de top, pentru care există şi cererea cea mai mare, informează Ziarul Financiar.

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments