Prestigiosul Premiu Turner, o distincţie britanică din domeniul artelor contemporane, va fi înlocuit în acest an, în contextul pandemiei de COVID-19, cu zece burse acordate pentru sprijinirea artiştilor, a anunţat marţi Tate Britain, potrivit AFP.
Laureaţii acestor ”burse Tuner” vor fi selectaţi în luna iunie şi vor primi fiecare câte 10.000 de lire sterline (11.200 de euro). De obicei, Premiul Turner este decernat cu prilejul unei expoziţii organizate în toamnă, care cuprinde operele finaliştilor, iar câştigătorul este recompensat cu 25.000 de lire sterline, ceilalţi finalişti primind fiecare câte 5.000 de lire sterline.
”Închiderea galeriilor şi măsurile de distanţare socială au o importanţă vitală, dar în acelaşi timp perturbă într-o proporţie considerabilă viaţa şi mijloacele de subzistenţă ale artiştilor”, a explicat Alex Farquharson, preşedintele juriului Premiului Turner şi directorul Tate Britain, un prestigios muzeu de artă din Londra.
”Organizarea unei expoziţii dedicate Premiului Turner este imposibilă în circumstanţele actuale aşa încât am decis să ajutăm şi mai mult artiştii în această perioadă incredibil de dificilă”, a adăugat acesta.
Premiul Turner, printre laureaţii căruia s-au numărat Steve McQueen, Anish Kapoor şi Grayson Perry, va fi din nou decernat în 2021.
Sursa: agerpres.ro