PRESEDINTELE SINDICATELOR LIBERE DIN INVATAMANT: FALCA BLOCHEAZA 26 DE POSTURI

by Cosmin Mihuta

Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, afirmă, într-un interviu acordat AGERPRES, că la nivelul municipiul Arad, primarul Gheorghe Falcă blochează 26 de posturi pentru personalul nedidactic. De altfel, Simion Hăncescu susține că învățământul suferă în principal din lipsa personalului și din cauza salariilor mici, lucruri care ar trebui îndreptate, nu continuate.

„Resursa umană este total nemotivată din punct de vedere financiar pentru că veniturile personalului sunt, în continuare, cu 15% mai mici față de anul 2009, chiar dacă s-au recuperat 25 % din tăierile cinice și nejustificate din anul 2010. Mai mult, se constată un deficit de posturi și în special la personalul nedidactic, pentru că în ultimii ani posturile vacantate au fost blocate sau pentru că oamenii pleacă din sistem tot din cauza salariilor extrem de mici.

Există însă și situații de altă natură, așa cum este cazul la Arad, unde primarul Gheorghe Falcă, invocând faptul că nu se încadrează în buget, refuză să dea avizul pentru organizarea concursului pentru ocuparea celor 26 de posturi la nedidactic, posturi deblocate de Ministerul Educației Naționale“, a declarat Hăncescu.

Inspectoratul școlar a acuzat, în mai multe rânduri, faptul că primarul Gheorghe Falcă politizează învăţământul arădean, acesta fiind motivul pentru care posturile sunt blocate. Că banii nu sunt o problemă, o arată şi bugetul din fiecare an, din care rămân necheltuite sume de ordinul milioanelor de euro. De altfel, chiar în aceste zile, Primăria municipiului Arad va renunţa la 1,5 milioane de lei, pentru ca aceştia să fie împărţiţi, prin CJA, primarilor PDL.

 

cosmin.mihuta@livearad.ro

Facebook Comments