Regizorul franco-cambodgian Rithy Panh a decis să demisioneze din funcţia de preşedinte al primului juriu TikTok, partener oficial al Festivalului de Film de la Cannes 2022, întrucât această reţea de socializare nu îi oferă „suficient de multă libertate”, informează antena3.ro.
„Trebuie ca TikTok să înţeleagă că un juriu este suveran”, a declarat Rithy Panh într-un interviu telefonic acordat jurnaliştilor de la AFP, portivit Agerpres.
„Poţi să alegi filmele, asta se numeşte selecţie, poţi să alegi juriul, dar apoi trebuie să laşi juriul să îşi facă treaba”, a adăugat el.
Regizorul, al cărui lungmetraj „Les gens de la riziere” a devenit în 1994 primul film cambodgian prezentat la Festivalul de la Cannes, a considerat că sugestiile transmise de administratorii platformei online TikTok erau „prea insistente”.
Retragerea sa din juriu îl întristează, „cu atât mai mult cu cât anumite filme sunt cu adevărat de bună calitate”, a insistat cineastul, reafirmându-şi susţinerea faţă de autorii acestor producţii.
Pentru prima colaborare dintre reţeaua de socializare preferată a tinerilor şi prestigiosul festival internaţional, juriul TikTok a trebuit să departajeze videoclipuri foarte scurte (cu durate de cel mult trei minute) regizate de cineaşti din lumea întreagă.
Pe lângă Rithy Panh, juriul TikTok este compus din alţi trei cineaşti (Camille Ducellier, Basma Khalifa şi Angele Diabang) şi o vedetă de pe TikTok (Khaby Lame).
Premiile urmează să fie atribuite vineri în prezenţa lui Thierry Fremaux, delegatul general al Festivalului de la Cannes.
Preşedintele primului juriu TikTok de la Cannes, Rithy Panh, a demisionat
Facebook Comments
previous post