PRESEDINTELE PATRONATULUI, DESPRE ACTIUNILE ANAF: „CA SI CAND AI TRAGE CU TUNUL DUPA MUSCA”

by Sida Voicu

Ioan Marin Crişan, preşedintele filialei arădene a Confederaţiei Patronatul Român, a luat poziţie, într-o conferinţă de presă, vizavi de controalele ANAF care au pus pe jar mediul economic românesc în ultimele zile. Marin Crişan a declarat că nu are nimic împotriva acestora, atâta timp cât nu se exagerează. De asemenea, acesta încurajează lupta pentru combaterea evaziunii fiscale.
„Din capul locului vreau să spun că sunt pentru încurajarea luptei menite să ducă la combaterea evaziunii fiscale iar ANAF trebuie să aibă tot sprijinul în acest sens. Nu pot fi însă de acord când se exagerează, când sunt date amenzi exorbitante şi sunt închise cofetării sau cafenele pentru câţiva lei. Pentru asta se pot da amenzi modice, nu omorât micul investitor. Procedând în continuare aşa, ANAF nu va face decât să ducă la închiderea de firme şi la creşterea numărului de şomeri, care vor trebui plătiţi tot de stat. În plus, se pierd şi banii pe care firmele închise îi virau lunar sau trimestrial la bugetul naţional. Deci, efectul va fi unul exact invers: statul va pierde bani în loc să câştige”, a afirmat Marin Crişan.
Preşedintele filialei arădene, care reprezintă peste 120 de firme din judeţul Arad, cu peste 12.000 de angajaţi, consideră că acţiunile ANAF sunt disproporţionate şi exagerate. „E ca şi cum ai trage cu tunul după o muscă”, a concluzionat Marin Crişan.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate