Sunt trei copii și trei mame, într-un singur pat. Acesta este maximul de persoane pentru bunul simț al acceptării într-o unitate sanitară arădeană. Chiar cu șpagă nu obții loc singur, ca la cușeta de vagon.
Evident, cadrele medicale ce au mai rămas (după ce medicii potenți și care simt că au un viitor au plecat) s-au căpătuit de un protest. Ieșit din birou, bulversat și cu părul ciufulit, El Presidente Cionca a hotărât: o punem de-o anchetă, ca la Sherlock Holmes, avem o comisie de Etică și una de disciplină. Mă gândesc că va fi o acțiune de forță, la finalul căreia sper că mamele își vor găsi copiii.
De menționat că trei copii și trei mame e maximum admis la Arad, probabil altundeva se joacă și cu cifre de 5 sau 6, sau poate suntem unicat și chiar am ajuns de râsul țării.
Remitem comunicatul, integral, al Consiliului Județean Arad, prin care conducerea ne anunță cum vrea să rezolve problemele de la Județean.
”Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, s-a întâlnit în cursul acestei dimineţi cu câteva dintre mamele care au avut copiii internați la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Compartimentul Clinic Boli Infecţioase Copii. În cadrul discuţiilor, s-a stabilit ca toate doleanţele şi plângerile venite din partea acestor doamne să fie consemnate într-un document care, ulterior, a fost înaintat Consiliului Judeţean Arad. În acest sens, s-a înregistrat la Consiliul Judeţean o sesizare comună, a tuturor mamelor care au avut internaţi copii la Compartimentul Clinic Boli Infecţioase Copii şi care au întâmpinat probleme legate de modul în care cei mici au fost trataţi. Plângerile vizează atât actul medical, cât şi condiţiile spitalicești, dar în special atitudinea cadrelor medicale.
Aspectele prezentate vor face obiectul analizei a două comisii diferite, Comisia de Etică, respectiv Comisia de Disciplină.
Se estimează că în cursul acestei săptămâni vor putea fi verificate elementele sesizate.”