Presedintele PSD Timis si presedinte al Consiliului Judetean Timis, Sorin Grindeanu face un apel public la ministrul Transporturilor, Sorin Petru Buse, sa nu fie ”un politruc” in decizia de fuzionare a aeroportului din Arad cu cel din Timisoara, intrucat aceasta operatiune, spune el, ar trebui sa se faca in baza unor fundamentari economice, scrie opiniatimisoarei.ro.
Mai mult, Grindeanu sustine ca aradenilor li s-au facut unele promisiuni legate de cursele aeriene ce ar putea opera pe aeroportul vecin, insa aceste promisiuni nu s-au mai realizat.
”Am vazut vineri niste declaratii ciudate, putin ascunse, la Arad cu domnul ministru al Transporturilor, Buse care a fost plimbat de domnul Falca (Gheorghe Falca, primarul municipiului Arad – n.r.) sa i se arate ce investitie a fost facuta de autoritatile locale in aeroportul de la Arad. (…) Nu e treaba mea ca presedinte de Consiliu Judetean la Timis sa ma ocup de investitiile de la Arad, dar nu pot sa nu observ cateva lucruri: aerogara a fost renovata recent cu aproape doua milioane de euro, s-a servit inainte de campania electorala de la alegerile locale din 2016, in aprilie, ca o sa aibe destinatii la Verona, Viena, Stuttgart, Bucuresti cu o companie care se numeste Join Airlines tocmai ca sa se justifice o investitie facuta din banii comunitatii locale, intr-un sistem interesant pe credit furnizor. (…) Singura actiune pe care am reusit sa o identific ca s-a intamplat pe aeroportul din Arad care a fost inaugurat in aprilie, a fost in 16 septembrie si a fost un mega-party. Adica am renovat o aerogara sa facem festival de muzica”, a spus Grindeanu, conform opiniatimisoarei.ro.
Presedintele PSD Timis a mai spus ca, daca cele doua aeroporturi ar fuziona, atunci Consiliul Judetean Arad ar putea deveni actionar la aeroportul din Timisoara, care acum se afla in subordinea Ministerului Transporturilor.
”S-a spus ca se face un terminal cargo la Arad, ori cei care sunt pe cargo, DHL, s-au mutat pe Timisoara. Despre ce discutam? De ce spun ca lucrurile astea luate pe repede inainte nu sunt bune? Actionarii la cele doua aeroporturi sunt diferiti: la noi este Ministerul Transporturilor, la ei Consiliul Judetean Arad. Daca acest lcuru s-ar intampla, una din posibilitati ar fi ca CJ Arad sa fie actionar pe aeroportul din Timisoara. Am inteles ca a fost luat pe repede inainte acest ministru tehnocrat, urcat in masina si dus sa prezinte realizari marete. Dar eu cred ca in spatele unei astfel de fuzionari trebuie sa stea fundamentari economice, in primul rand sa se respecte legea. Fac apel la ministrul Transporturilor sa fie tehnocrat, nu un politruc ce sta drepti in fata sefului de campanie al PNL, domnul Falca”, a spus Grindeanu.
Grindeanu a mai spus ca acest subiect este similar cu capetele de acuzare in cazul primarului municipiului Craiova, Lia Olguta Vasilescu.
”Este similar acest subiect cu capetele de acuzare in dosarul Liei Olguta Vasilescu. Faptul ca acea primarita a renovat centrul Craiovei a fost considerat folos necuvenit. Faptul ca vii si le spui aradenilor ca ii duci in Viena cu o companie fantoma care nu are flota de avioane, care nu e inscrisa in registrul aeronautic al niciunei tari europene… Legea spune ca un avantaj de orice fel de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere in partid, se pedepseste cu inchisoarea. Fac apel la decenta, la proiecte realizabile, la a nu vinde gogosi electoratului din Timis si la domnul ministru Buse, in a lua decizii asezat, calm, care sa se justifice economic si sa stea in picioare legal”, a mai spus social-democratul, conform opiniatimisoarei.ro.