PRESEDINTELE BASESCU ESTE ASTEPTAT LA TARGUL EDU2JOB

by Cosmin Mihuta

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean – C.J.R.A.E., în parteneriat cu Consulatul Britanic şi Camera de Comerţ Italiană pentru România, organizează în perioada 09-10 mai 2014, la Expo Arad, prima ediţie a târgului internaţional de educaţie şi locuri de muncă – EDU2JOB. “În cadrul evenimentului și-a anunțat prezența președintele României, Dl. Traian Băsescu, care va participa în cursul zilei de sâmbătă, 10 mai la EXPO Arad, la o dezbatere pe teme economice și de educație, alături de importanți oameni de afaceri și personalități cu putere de decizie la nivel local și național. EDU2JOB sperăm să aibă un impact deosebit asupra mediului economic general, consolidând puterea județului nostru, atunci când vorbim de contribuția la întregul sistem național”, a declarat Gheorghe Seculici, președintele CCIA Arad.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate oferte ale companiilor naţionale şi multinaţionale, companii de recrutare, bănci, firme de consultanţă şi de asigurări care vor pune la dispoziție vizitatorilor peste 2.500 de locuri de muncă în țară și 18.000 în străinătate.

La capitolul educație, cei interesați vor găsi o gamă variată de  oferte din cadrul celor mai puternice universităţi din zona de Vest a ţării: Arad, Timiş şi Cluj, împreună cu ofertele universităţilor şi liceelor de elită din Europa.

Facebook Comments