PRESEDINTELE A SEMNAT DECRETUL PRIVIND NOMINALIZAREA NOULUI MINISTRU AL BUGETULUI

by webeditor

Președintele Traian Băsescu a semnat, astăzi, decretul prin care social-democratul Darius Vâlcov este numit ministru delegat pentru Buget, anunță Administrația Prezidențială.

Șeful statului a semnat totodată decretul prin care se ia act de demisia lui Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget, și se constată încetarea funcției acestuia de membru al Guvernului.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în urmă cu o săptămână, că săptămâna aceasta va emite decretul de numire în funcţia de ministru al Bugetului pentru Darius Vâlcov, precizând că este obligat de decizia Curţii Constituţionale şi nu are comentarii în cazul persoanei propuse.

Facebook Comments