În România, în luna septembrie, pensia medie netă a depășit pe cea din Ungaria. În timp ce pensia medie brută în România a crescut cu 40 la sută într-un an, în Ungaria s-a realizat doar o creștere de 9 la sută, conform NÉPSZAVA, scrie Rador Radio România.
În urmă cu un an, se putea spune ferm că beneficiarii sistemului ungar de pensii trăiesc din mai mulți bani decât omologii lor din România. Însă, conform datelor portalului Bankmonitor, se poate afirma acum că pensia medie românească a devansat oficial pe cea ungară.
În octombrie 2023, cuantumul mediu al pensiilor pentru limită de vârstă în Ungaria era de 210.900 de forinți (2.620 lei), în timp ce în România era de 2.249 de lei (aprox. 174.500 de forinți la cursul de schimb de la acea vreme). Cu toate acestea, pe parcursul unui an, pensia medie brută în România a crescut cu aproape 40 la sută, în timp ce în Ungaria pensionarii au primit o creștere de doar 9 la sută.
Acestă creştere a avut loc în două etape: în ianuarie, pensia medie pentru limită de vârstă a crescut cu 13,9 la sută, la 2.563 de lei, iar apoi în septembrie cu încă 21,8 la sută, la 3.127 de lei. Din suma brută se scad 113 lei sub formă de impozit, dar chiar și așa, beneficiarii pensiei medii primesc 3.014 lei. Convertită la cursul de schimb mediu măsurat în luna septembrie (79,38 lei/forint), aceasta corespunde unui beneficiu net de 239.300 forinți, în timp ce pensia medie ungară a fost ceva mai mică, 233.500 de forinți.
Ba mai mult, cuantumul părții de pensie scutită de impozit va crește de la 2.000 de lei la 3.000 de lei de la 1 octombrie, ceea ce doar la acest nivel de pensie echivalează cu încă o creștere de 3,3 la sută. Portalul mai menţionează că în România nu există a 13-a pensie lunară, ceea ce înseamnă că în cazul lor, pensionarii primesc doar 12 pensii pe an.
Și dacă privim spre viitor, situația nu este roz pentru pensionarii maghiari. Pe baza celor mai recente (septembrie 2024) date privind pensia medie – și ținând cont de pensia a 13-a pe lună – excedentul de pensie în Ungaria s-ar putea topi la 6% în următorul an față de România, relatează Bankmonitor.
Presa maghiară anunță că România a devansat Ungaria la pensia medie
Facebook Comments