Premierul grec face o vizită istorică în Macedonia de Nord

by Andreea Radu

Primul ministru al Greciei va efectua marți (2 aprilie) o vizită istorică în Macedonia de Nord pentru a se alătura marcării sfârșitului unei dispute de zeci de ani, cu privire la numele acestei țări. Alexis Tsipras face prima vizită oficială a unui premier grec de la independența Macedoniei de Nord din 1991. Călătoria de o zi vine la o lună după ce el și omologul său din Skopie, Zoran Zaev, au finalizat acordul care a adăugat „Nord” la numele Macedoniei pentru a o distinge de o provincie limitrofă din Grecia.

Schimbarea numelui a soluționat o dispută care a afectat legăturile diplomatice timp de aproape trei decenii, la mijloc fiind proprietatea asupra numelui Macedonia și a patrimoniului său cultural.

Principalul compromis pentru Skopje a fost asigurarea faptului că Atena ar înceta să blocheze eforturile Macedoniei de Nord de a adera la NATO și la Uniunea Europeană.

În prezent, cele două țari și-au propus să dezvolte legăturile economice, iar Tsipras aduce în această vizită, alături de 10 miniștri, mai mult de două duzini de oameni de afaceri greci.

Foto: euractiv.com

Facebook Comments