Luna iulie aduce la Cinema Arta o selecţie cu cele mai recente filme care intră în cinematografele din ţară – filme europene de festival, documentare româneşti actuale – precum şi o nouă ediţie a Retrospectivei filmului românesc. Iar proiecţiile de film în grădina de vară a cinematografului Arta continuă şi în iulie. Toate aceste proiecţii sunt organizate de Primăria Arad prin Centrul Municipal de Cultură, cu sprijinul Asociaţei CitiZenit.
Premiere europene și proiecții în grădina de vară
Agnès Varda, una dintre cele mai importante figuri ale Noului Val francez, și fotograful și muralistul JR sunt coregizorii documentarului – road movie CHIPURI, LOCURI/FACES PLACES, în care îşi împărtășesc pasiunea pentru imagini și maniera în care sunt create, prezentate și transmise mai departe. Cei doi călătoresc prin mai multe sate din Franța, în camioneta lui JR transformată în studio foto, întâlnesc localnici, le descoperă poveștile și le transformă portretele în imense fotografii murale. Le expun pe case, hambare, fațade de magazine sau trenuri și scot la iveală umanitatea subiecților și pe cea proprie. CHIPURI, LOCURI a avut premiera mondială la Cannes, unde a fost recompensat cu două premii – L’Oeil d’Or și Palme de Whiskers – şi va rula la Cinema Arta vineri 13 iulie, de la ora 20:00.
Proiecţiile în grădina de vară continuă şi în luna iulie cu cel mai recent film al multipremiatului regizor rus Alexey German Jr. care pentru prima dată își îndreaptă camera de filmat asupra orașului său natal, Leningrad (St. Petersburg), pentru a ilustra viețile tinerilor scriitori sovietici Serghei Dovlatov și Iosif Brodsky și a altor artiști reprimați în anii ’70. DOVLATOV urmărește șase zile din viața renumitului scriitor înzestrat cu un simț al umorului ușor satiric, Sergei Dovlatov, a cărui viziune depășea constrângerile Rusiei Sovietice. Filmul avut premiera mondială în cadrul competiției internaționale la Berlinale 2018, unde a primit Ursul de Argint pentru Contribuție Artistică și Berliner Morgenpost Readers’ Jury Award, şi va rula în grădina de vară vineri 20 iulie, de la ora 21:30.
Drama israeliană FOXTROT, scrisă şi regizată de Samuel Maoz, urmăreşte povestea unui cuplu care este informat că fiul lor, soldat IDF, a fost ucis în acţiune. Filmul spune o poveste puternică, despre nebunia războiului și despre urmările sale iminente, examinând atât puterea, cât și absurditatea serviciului militar din mai multe puncte de vedere. A avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia, unde a câştigat trei premii printre care Leul de Argint – Marele Premiu al Juriului. Publicul cinefil arădean va avea ocazia să vizioneze FOXTROT în grădina de vară vineri 27 iulie, de la ora 21:30.
Documentare românești și discuții cu invitați speciali
În PROCESUL, Ileana Bîrsan și Claudiu Mitcu documentează cazul lui Mihai Moldoveanu, fost ofițer al armatei române, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care susține că nu a comis-o. După un lung șir de încercări de a-și demonstra nevinovăția, în iunie 2012 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a hotărât că – în cauza Moldoveanu împotriva României – a avut loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil. Documentarul îl urmărește pe Mihai Moldoveanu după eliberarea provizorie și se concentrează pe rejudecarea dosarului și consecințele noii sentințe, oferindu-i spectatorului rolul de jurat într-un caz complicat și controversat. PROCESUL va rula la Cinema Arta luni 23 iulie, de la ora 20:00 şi va fi urmat de o sesiune de discuţii cu scenarista Ileana Bîrsan.
PORTAVOCE urmărește dezvoltarea unei culturi a protestului în România ultimilor ani, prin vocile și opiniile celor implicați. De la campania împotriva proiectului minier Roșia Montană din 2013, care a reprezentat un punct de coagulare a unei mase critice, la manifestațiile din 2015 care au urmat dezastrului din Colectiv și până la protestele anti OUG13 de la începutul anului 2017, filmul oferă o
imagine de ansamblu a mișcărilor civice. Documentarul va rula marţi 31 iulie, de la ora 20:00, şi va inaugura seria de documentare marca One World Romania 2018, care se va desfăşura la Cinema Arta.
PROGRAM IULIE
vineri 13 iulie, ora 20:00 – CHIPURI, LOCURI
Agnès Varda & JR / durata: 89 minute
AG – audiență generală
vineri 20 iulie, ora 21:30 – DOVLATOV [grădina de vară]
r: Aleksey German / durata: 126 minute
AP12 – acordul părinților pentru copii sub 12 ani
luni 23 iulie, ora 20:00 – PROCESUL
r: Ileana Bîrsa & Claudiu Mitcu / durata: 90 minute
AP12 – acordul părinților pentru copii sub 12 ani
joi 26 iulie, ora 20:00 – RETROSPECTIVA FILMULUI ROMÂNESC V
scurtmetraje românești & discuții
vineri 27 iulie, ora 21:30 – FOXTROT [grădina de vară]
r: Samuel Maoz / durata: 108 minute
N15 – nerecomandat persoanelor sub 15 ani
marţi 31 iulie, ora 20:00 – PORTAVOCE
r: Ruxandra Gubernat, Henry Rammelt & Marcel Schreiter / durata: 57 minute
AG – audiență generală