Prima creșă sportivă din România, ce aparține de Grădinița PP14, a fost inaugurată astăzi la Arad în prezenţa președintelui Federației Române de Baschet, Carmen Tocală, a preşedintelui Federaţiei Române de Gimnastică, Carmencita Constantin, a campioanei olimpice Simona Amânar şi a celorlaltor persoane implicate în realizarea acestei iniţiative. Reprezentanții Asociației Cetatea Voluntarilor, inițiatorii proiectului, au predat ştafeta educatorilor, iar de luni, 31 octombrie, 40 de copii vor trece pragul creşei sportive! Cel mai ambiţios proiect al Asociației Cetatea Voluntarilor din Arad a fost realizat cu fonduri colectate de la companii private.
Antrenorii din cluburile cu secţii de gimnastică, în special CSM Arad, vor instrui şi asista personalul la ore. Vor fi implementate exerciţii şi jocuri pe categorii de vârstă. Ministerul Sportului a oferit diplome sponsorilor și tuturor celor implicați în acest proiect. Partenerii proiectului sunt Fundația Ion Țiriac, Federația Română de Baschet, Federația Română de Gimnastică, autoritățile locale și sponsori. (foto: Cetatea Voluntarilor, facebook)