Scandalul izbucnit săptămâna trecută în Vladimirescu, în urma interzicerii accesului autovehiculelor de pe DN7 în noile cartiere ale comunei, din cauza faptul că dezvoltatorii nu au construit un sens giratoriu, conform proiectului, ajunge pe masa prefectului Florentina Horgea. La sediul Prefecturii Arad, va avea loc o dezbatere cu părțile implicate, pentru a se găsi cea mai bună soluție de remediere a situației. „Având în vedere situația creată de blocarea recentă a accesului autovehiculelor în cartierul Via Carmina, din direcția DN 7, vă adresăm invitația de a participa, mâine, 07.08.2018, cu începere de la ora 10.00, la o întâlnire între factorii de decizie, în vederea identificării soluțiilor optime pentru deblocarea situației existente. Întâlnirea va avea loc în Sala Rotondă din cadrul Instituției Prefectului – Județul Arad“, anunță Prefectura Arad.
Facebook Comments