Precizări de la ANSVSA despre substanța toxică de pe citrice

by Cristian Dobre

Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă că din anul 2016 şi până în prezent, nu au fost înregistrate depăşiri ale nivelului maxim admis pentru Imazalil în citrice. Potrivit specialiştilor, Imazalil este unul dintre cele 180 de pesticide monitorizate în România şi a cărui folosire este admisă încă din 2012.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de reprezentanţii ANSVSA, Imazalilul este o substanţă utilizată pentru protecţia plantelor (pesticid), autorizată în 24 de state membre, inclusiv în România, începând de la 1 ianuarie 2012 până la 31 decembrie 2021.

Limitele maxime admise de Imazalil în şi pe produsele alimentare sunt stabilite în Regulamentul (CE) nr. 396/2005 privind nivelurile maxime de pesticide MRL în şi pe produsele alimentare şi furaje de origine vegetală şi animală cu modificările şi completările ulterioare (limita maximă admisă pentru citrice este de 5 mg/kg).

„Imazalilul se poate utiliza ca fungicid pentru tratarea post recoltare a citricelor, roşiilor, semintelor de cereale în conformitate cu specificaţiile tehnice, astfel încât în momentul introducerii pe piaţă a produselor alimentare, concentraţia de imazalil să nu depăşească limitele impuse de legislaţia în vigoare”, anunţă ANSVSA.

Potrivit documentului, Imazalilul este unul ditre cele 180 de pesticide monitorizate în cadrul Planului Naţional de control reziduuri de pesticide realizat de către ANSVSA .

„În anul 2016 şi în acest an, până în prezent, nu au fost înregistrate depăşiri ale nivelului maxim admis pentru această substanţă în citrice. La această dată, din informaţiile derulate prin SRAAF nu reiese existenţa unui risc pentru sănătatea consumatorilor cu privire la prezenţa imazalilului în citrice”, mai precizează ANSVSA.

Conform procedurilor, în cazul în care se înregistrează o depăşire a limitei maxime admise, produsul alimentar respectiv, în funcţie de situaţie, fie nu este pus pe piaţă, fie este retras de pe piaţă şi distrus.

Directorul general al ANPC Paul Anghel avertizează consumatorii să citească foarte atent etichetele citricelor pe care le cumpără, pentru că unele dintre acestea sunt conservate cu Imazalil, o substanţă foarte periculoasă folosită pentru combaterea bolilor la plante, dar a cărei utilizare în agricultură este interzisă de legislaţia UE.

„Citiţi cu atenţie eticheta produselor pe care doriţi să le achiziţionaţi şi e bine sa ştiţi că: portocalele si citricele conservate cu IMAZALIL sunt foarte periculoase pentru consumul uman. THIABENDAZOL-IMAZALIL sau E233 acoperă coaja citricelor, este folosită pentru combaterea bolilor la plante si are o actiune fungicidă”, afirmă Anghel, prezentând şi o etichetă de citrice provenite din Turcia, pe care este menţionată substanţa.

Directorul ANPC afirmă că ingerarea acestei substanţe atacă ficatul şi rinichii şi ar putea fi cancerigenă.

„Fructele şi legumele stropite cu acest pesticid nu au un miros diferit şi nici o culoare aparte”, precizează Paul Anghel, adăugând că legislaţia Uniunii Europene incerzice folosirea Thiabendazol – Imazalil în agricultură.

„Atenţie! Intoxicarea poate interveni chiar dacă nu se ingerează coaja fructelor şi legumelor stropite. Acestea trebuie spălate pentru îndepărtarea pesticidului de pe suprafaţa lor!”, subliniază directorul general al ANPC.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments