Zilele acestea, senatorul arădean Ioan Cristina s-a întâlnit cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Marea Britanie, chiar în capitala statului, la Londra. Alături de acesta a fost şi senatorul Viorel Badea, care este şi preşedintele PNL Diaspora. Ioan Cristina este vicepreşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Irlanda.
„Întâlnirea pe care am avut-o cu românii stabiliţi în Marea Britanie a fost organizată de către Secţia Consulară a Ambasadei României la Londra. Mă bucură faptul că am avut ocazia să dialoghez cu numeroşi conaţionali care au ales alt drum în viaţă, dar cu toate acestea nu şi-au abandonat originile. Discuția a prilejuit prezentarea principalelor aspecte ale activității misiunii diplomatice și a așteptărilor cetățenilor români în ceea ce privește serviciile consulare. Am luat act de problemele transmise de către aceştia şi sper ca alături de colegul meu, domnul senator Viorel Badea, să găsim în cel mai scurt timp soluţii pentru acestea. Totodată i-am asigurat că statul român va veghea asupra respectării drepturilor cetăţenilor săi, în contextul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Comunitatea românească din Marea Britanie este cea mai numeroasă din diaspora, fiind înregistraţi ca persoane rezidente în acest stat peste 1 milion de români. De asemenea, în calitate de reprezentanţi ai statului român, le-am transmis că ne dorim ca aceştia să revină în ţară şi să investească în mici afaceri, acest lucru fiind benefic pentru mediul economic al ţării noastre. Ne vom lupta pentru o reformă în acest sens, deoarece misiunea statului este să încurajeze iniţiativele de acest gen. Mulţumesc pe această cale tuturor românilor care au fost prezenţi la aceste întâlniri şi celor care ne-au transmis problemele cu care se confruntă”, a declarat senatorul Ioan Cristina