Practicarea exerciţiilor fizice cu regularitate în primii ani ai adolescenţei reduce riscul de a dezvolta diabet de tip 2 la maturitate, potrivit unui studiu coordonat de Universitatea Exeter din Marea Britanie, publicat joi în revista britanică de medicină ‘Diabetology’, transmite EFE.
Activitatea fizică are efecte benefice asupra rezistenţei tinerilor la insulină, fenomen care duce la utilizarea neeficientă a acestui hormon şi la apariţia diabetului de tip 2, au constatat cercetătorii.
A fost observat anual un eşantion de 300 de copii, de la 9 ani până la împlinirea vârstei de 16 ani. Măsurătorile au arătat că sportul a avut un considerabil impact pozitiv asupra sănătăţii tinerilor de 9-13 ani, dar nu a influenţat rezistenţa la insulină a celor de 16 ani.
Totodată, la copiii de 13 ani, testele au evidenţiat că, în cazul celor mai activi din punct de vedere fizic, rezistenţa la insulină a fost redusă chiar şi cu 17%, indiferent de cantitatea de grăsime corporală a subiecţilor. Diferenţele dintre rezistenţa manifestată la insulină de cei care fac mişcare şi tinerii care nu au acest obicei a scăzut apoi progresiv, până la 16 ani.
Aceste date sugerează că adolescenţa este o parte a vieţii care contează foarte mult în prevenirea diabetului de tip 2.
Sursa: descopera.ro