Acum 13 ani, Florin şi Cristina se iubeau şi plănuiseră căsătoria. Aveau o afacere împreună şi credeau că, astfel, vor reuşi să se descurce în viaţă. N-au mai apucat să-şi împlinească niciunul dintre vise. Au fost ucişi, chiar în apartamentul lor. Criminalii nu au fost prinşi nici până acum.
Cristina Condrat avea 21 de ani, iar Florin Vălean – 23. S-au cunoscut şi s-au îndrăgostit unul de altul în liceu.
După câţiva ani, cei doi tineri s-au mutat împreună în Arad. Locuiau la parterul unui bloc de pe strada Bolintineanu. În toamna lui 2001, în acest apartament ei au amenajat şi un mic magazin, unde vindeau telefoane mobile.
N-au mai ajuns în faţa altarului niciodată. Pe 29 octombrie 2001, cei doi tineri au fost ucişi, chiar în apartamentul lor. Crima fost descoperită a doua zi.
Uşa de la intrarea în apartament nu fusese forţată. Semn că atacatorii erau fie cunoştinţe de-ale victimelor, fie clienţi ai magazinului. Cei doi tineri au fost înjunghiaţi.
Criminalii nu s-au grăbit. După comiterea oribilei fapte, unul dintre ei şi-a spălat mâinile de sânge.
Au trecut mai bine de 13 ani de la dubla crimă, iar autorii ei sunt încă liberi. Anchetatorii nu ştiu astăzi cu exactitate nici măcar de ce au fost ucişi Cristina şi Florin.
Anul trecut, dosarul a fost preluat de Parchetul General. Rudele victimelor încă mai speră că, într-o bună zi, vor afla adevărul.
Sursa: tvr.ro