Ia lemnul pe care nu-l mai doreşte nimeni şi-l transformă în scaune şi mese. Este povestea unui suedez care s-a mutat în România în urmă cu 10 ani şi lucrează împreună cu tineri din comunităţile dezvantajate.
Tohani, Prahova. Sute de gurmanzi stau la coadă în faţa unui tocător lung, pe care se taie o friptură gătită în stil arhaic. Timişoara. Într-o sufragerie cochetă din casa unui arhitect o fetiţă, prietenele ei şi cei doi părinţii desenează în jurul unei mese. În cealaltă parte a oraşului, un tânăr suedez îşi bea cafeaua după o zi grea de muncă. În Bucureşti. Nişte corporatişti iau masa într-o mansardă din centrul oraşului. Cina este gătită de bucătari celebri. Între timp, în Arad, alt bucătar aranjează o porţie de cocos pe un platou.
Fără să ştie, toţi aceşti oameni au ceva în comun. Lemnul pe care îl ating. Tocătorul, masa, blaturile şi scaunele. Nu este vorba de mobilă italieneasca, nici de design modern din Japonia sau de marketing făcut de specialişti americani.
Suntem în comună Giarmata. Lângă Timişoara. La marginea unui câmp, într-un fost atelier de reparat tractoare. Aici un vechi meşteşug românesc este şlefuit de un suedez împreună cu voluntari romani şi tineri din comunitatea rromă.
Andreas Samuleson: “Mă numesc Andreas Samuelson, am 34 de ani, încă nu am o meserie, sunt un fel de antreprenor.”
Lucrează numai cu lemn crăpat sau cu noduri, refuzat de producătorii de mobilă şi care, altfel, ar ajunge pe foc. Filozofia lui Andreas este tocmai de a găsi frumuseţe acolo unde sunt imperfecţiuni.
Andreas Samuleson: ”Asta e toată povestea, noi căutăm unde nu caută alţii, de multe ori zice bai asta e lemn de aruncat. Şi tu, şi eu toţi ajungem răniţi în viaţă şi chiar dacă ajungem la bucata aia în care societatea nu mai vede potenţial în tine, dacă mergem acolo, dacă avem ochii deschişi atunci chiar vedem că asta e mai mult decât a ajuns acum.”
Vali este un fel de mentor al grupului. Lucrează cot la cot cu Saul, un tânăr de etnie rromă din satul vecin. La aceasi masă cu Saul lucrează şi Denisa. Amândoi sunt supravegheați de Dani. Un tânăr absolvent de management care în timpul liber canta rock.
În altă cameră îl găsim pe Cosmin. Un tânăr de 21 de ani, absolvent de arte. Din mâinile acestor oameni prind viaţă obiecte de mobilier care au ajuns în case, restaurante sau cafenele din toată ţara dar şi în străinătate. Unele scaune, de exemplu, vor ajunge în Olanda.
Andreas ştie că n-ai cum să-i ajuţi pe oameni dacă nu le cunoşti poveştile de viaţă. Aşa că a implementat în atelier un obicei adus din Suedia.
Andreas Samuleson: ”În Suedia avem ceva care se cheamă fica. Toată Suedia, lumea, la ora 11:00, la lucru, se opreşte, ei tot aşează jos împreună şi mănâncă 15-20 de minute. Noi stăm jos fără telefoane, fără nimic, ca să vorbim, ca să ne cunoaştem unul pe altul. Atunci eu pot să te ridic mult mai uşor, pot să te cunosc mai bine şi tu devii un muncitor mai bun.”
Mâncarea este gătită de un bucătar şi el voluntar.
Cum au ajuns însă să se cunoască un suedez care locuia la sat în Arad, un bucătar român din Timişoara, un tânăr absolvent de pictură şi un student de business management care cânta într-o formaţie rock?
Beck Samuleson: “Mă numesc Rebecca Samuelson, sunt artist independent, am 28 de ani.”
S-au cunoscut în urmă cu 4 ani la un festival de muzică, unde ea cânta.
Andreas Samuleson: “Când am văzut-o pe Beck eram foarte entuziasmat, eu am ştiut atunci ce vreau şi tot am încercat să trag atenţia de la ea, dar cu greu. Ea dură din felul ei.”
Beck Samuleson: “L-am văzut la festivalul ăsta, ştergea mesele, era desculţ în fiecare zi cu părul aşa lăsat şi ajuta pe toată lumea şi asta mi s-a părut interesant.”
În urmă cu 10 ani Andreas locuia în Gotenborg, Suedia. Un prieten i-a povestit despre România şi a simţit că la noi îşi va găsi rostul în viaţă. S-a urcat în avion şi s-a mutat în satul Siria.
Andreas Samuleson: “Când am venit în satul ăsta am găsit cumva locul meu. Am putut să simt că aici sunt pentru ce am fost creat să fiu. Aici la marginea satului am lucrat 10 ani cu animale, cu grădini, făceam fântâni cu mâna.”
A trăit împreună cu rromii din sat şi prin intermediul unui ONG i-a ajutat să-şi facă propriile afaceri. Unul din proiectele în care a fost implicat vinde acum căciuli şi obiecte din piele peste tot în lume. În Suedia le poartă sportivi de performanţă, iar în Franţa sunt de vaznare în staţiunile din Alpi.
Andreas Samuleson: “La început era o zonă unde oamenii cereau lucru de la tine pentru că ei erau săraci. Şi ei au vrut să rezolv situaţia lor. După un timp când noi nu numai am dat lucruri, dar am mers cu ei în viaţă, am învăţat împreună cum să creştem legume, cum să facem firma. După câţiva ani oamenii când veneam în zona aia nu cereau, era lasă-mă să-ţi arăt ce fac cu grădina mea, cu animalele mele pentru că ei ştiau, dacă arăţi ce ştii, atunci dăm şi mai mult.”
Timp de un an, până când le-a venit pe lume primul copil, au locuit împreună în casa lui Andreas de la ţară, apoi s-au mutat în Timişoara
Vecinii din sat nu l-au uitat şi se bucara de fiecare dată când îl văd.
Oameni care să înţeleagă fenomenul la firul ierbii. O abordare atât de necesară pentru viitorul comunităţilor sărace din România, dar care lipseşte de multe ori din strategiile autorităţilor. Andreas a reuşit să creeze o punte între două Romanii..
Andreas Samuleson:“Să nu fie o lume a săracilor, o lume, afară din societate şi după asta o lume bogată, în centru. Cumva noi vrem să punem atenţia, să facem legătura dintre marginea oraşului şi centru. Şi cumva să legi, fără să distrugem una pe alta. Să facem o legătură acolo.”
Atelierul său face parte dintr-un alt ONG pe care l-a înfiinţat să-i ajute pe rromii din Cernpteaz. Ideea i-a venit în urmă cu doi ani când trecea prin faţa unei case de la ţară.
Andreas Samuleson: “Era cineva care avea o grămadă de lemn afară. Şi era unul dintre bucăţile alea am văzut că era prea frumos să fie băgat pentru foc. Şi am zis asta nu era pentru foc, asta e chiar o masă micuţă, frumoasă. Şi am întrebat omul dacă poţi să îmi dea mie şi mi-a dat şi am investit şi a ajuns să fie o masă extraordinară.”
A convins o fundaţie din Suedia, finanţată şi de guvernul suedez, să investească bani în proiectul său şi să îi plătescă salariul. Aşa că toate veniturile ONG-ului rămân pentru salariile angajaţilor, materiale şi proiecte pentru comunitate.
Fac sporturi extreme, merg în călătorii, el sculptează, ea îl ajuta cu idei şi cântă despre tot ce vede în jur, cu bune şi cu rele.
Beck Samuleson: “E că România. Unii zic, bă, România e horror…România are aia, şi are penali, şi alţii zic România, în ’89 şi-au jertfit oamenii viaţa, avem martiri, şi atunci wow România, România e faină. Mă duc afară şi zic eu sunt românca şi mă mândresc. Exact aşa cum e lemnul lui Andreeas că are un nod, să te uiţi la nodul ăla să vezi cum de fapt face bucata aia să fie mai interesantă.”
Andreas Samuleson: “Eu nu zic că alţii ar trebui să fie ca mine, deloc. Ar fi horror dacă ar fi ca mine. Ce zic eu e că e important ce ai să dai mai departe. ”
Pentru Andreas România este ţara adoptivă, pentru Beck, locul unde s-a născut. Cum văd ei viitorul ţării pe care o consideră casă?
Beck Samuelson: ”Ce văd eu că a fost foarte important a fost momentul în care oamenii s-au unit în România. Dacă s-ar întâmpla mai des ..cred că România ar arăta altfel.”
Andreas Samuelson: ”În Suedia, eu ştiu de ce există atâta bogăţie acolo. Oamenii nu au trăit o viaţă când au încercat să ia numai pentru ei. Acum 180 de ani Suedia era cea mai săracă ţară din Europa. Oameni au realizat că dacă strâng numai pentru mine și fur numai pentru mine, nu mai avem nimic, sămânță să punem în pământ și atunci toți rămânem săraci. Dacă iau tot ce am și dau mai departe, eu binecuvantez pe tine, mă bucur dacă businessul tău merge bine, ca dacă merge bine pentru tine, merge și pentru mine.”
Puteau să se mute în Suedia, să trăiască o viaţă fără griji şi fără lipsuri. Însă Beck şi Andreeas au decis să rămână în România. Ţara pe care amândoi o consideră acum casa. Sunt dornici să îşi împărtăşească filozofia de viaţă şi să întindă o mâna oricui are nevoie de ajutor. Dar conştienţi în acelaşi timp că nu trebuie să-şi impună convingerile asupra nimănui. Cu răbdare şi perseverenţă amândoi caută să înţeleagă şi să ridice comunităţile sărace şi marginalizate. Caută soluţii pentru una dintre cele mai mari provocări ale României în următorii 100 de ani.
Sursa: stirileprotv.ro
